Prietenia duhovnicului cu Dumnezeu va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Prietenia duhovnicului cu Dumnezeu va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu

Între cei trimişi de Dumnezeu, sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. Dar aceştia, la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei.

Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus, din Duhul Sfânt, e ceea ce numim desăvârşirea, cea la măsura fiecărui ins.

Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi, în fiecare, după atotştiinţa de mai înainte (Romani 8, 29) a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea-aminte a unui duhovnic iscusit.

Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi, dăruite lor după măsura credinţei, ce vor avea s-o aibă.

Toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic, deoarece în cele duhovniceşti, tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire, decât înseşi patimile.

Prin acea prietenie a duhovnicului cu Dumnezeu, despre care nu ne mai tocmim, el va întoarce sau va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu, făcându-l să vrea şi el ce vrea Dumnezeu. Duhovnicul va întoarce şi mintea noastră de la atâta umblare pustie în afară şi o va face scaun al lui Hristos-Dumnezeu, în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii (Coloseni 2, 3).

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 81)

Categoria: Articole

Cautare:

Prietenia duhovnicului cu Dumnezeu va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu

Vizualizari: 322

Id: 9782

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.