www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Primii pasi in educarea copilului

Primii pasi in educarea copilului

Primii paşi în realizarea educaţiei corecte sunt în sarcina mamei. Rugăciunea şi trezvia duhovnicească nu trebuie să lipsească în perioada cât ea este însărcinată. Un număr impresionant de femei evlavioase, începând cu Ana, mama prorocului Samuil, Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi terminând cu însăşi Maica Domnului, trec în faţa ochilor noştri, ca purtătoare ale rodului creştinesc. În timpul alăptării, mama îl însemnează pe prunc cu semnul sfintei cruci, iar mai târziu ea îl va învăţa să se închine înainte de mâncare. Tot ea este cea care îl învaţă primele rugăciuni etc.

Cu timpul, educaţia copiilor, îndeosebi a băieţilor, este preluată de tată. În adolescenţă, concepţiile lui despre viaţă pot avea o influenţă mai hotărâtoare asupra copiilor, decât cele ale mamei. În acest caz, realizarea unei educaţii corecte depinde considerabil de pregătirea religioasă înainte de căsătorie a părinţilor, de caracterul lor şi de nivelul lor duhovnicesc.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, pp. 63-64)

Categoria: Familie

Cautare:

Primii pasi in educarea copilului

Vizualizari: 641

Id: 26928

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.