Prin rugaciune se ajunge la Dumnezeu

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Prin rugaciune se ajunge la Dumnezeu

Unii zic că de la rugăciune vine înşelarea. E o greşeală însă, înşelarea vine de la rânduiala-de-sine [idioritmie] şi nu de la rugăciune. Toţi sfinţii s-au rugat mult şi îndeamnă şi pe alţii la rugăciune. Rugăciunea este cea mai bună lucrare pentru suflet. Prin rugăciune se ajunge la Dumnezeu; prin rugăciune dobândim smerenia, răbdarea şi tot lucrul bun. Cine vorbeşte împotriva rugăciunii, acela n-a gustat în chip vădit niciodată ca să vadă cât de bun este Domnul şi cât de mult ne iubeşte. De la Dumnezeu nu vine ceva rău. Toţi Sfinţii s-au rugat neîncetat; ei nu rămâneau nici o secundă fără rugăciune.

Sufletul care a pierdut smerenia, pierde o dată cu harul şi iubirea faţă de Dumnezeu, şi atunci rugăciunea fierbinte se stinge; dar când sufletul are odihnă dinspre patimi şi agoniseşte smerenie, atunci Domnul îi dă harul Său şi el se roagă pentru vrăjmaşi ca pentru sine însuşi şi se roagă cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p.64)

Categoria: Articole

Cautare:

Prin rugaciune se ajunge la Dumnezeu

Vizualizari: 368

Id: 22638

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.