www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Psaltirea - un rau de mangaiere

Psaltirea - un rau de mangaiere

Interpretarea psalmilor este o problemă a minţii, trăirea mesajului lor este o problemă a inimii. S-a spus despre cartea Psalmilor că „este un rîu de mîngîiere în apa căruia s-au adunat lacrimile vărsate de nenorociţii trecutului pentru a răcori arşiţa din sufletele celor ce suferă astăzi". Sau că este „grădina tuturor florilor cu petale parfumate, chiar dacă unele dintre ele cresc numai în mijlocul spinilor". A fost comparată cu „un desăvîrşit instrument muzical din corzile căruia pot prinde fiinţă şi jalea şi triumful, şi deznădejdea şi biruinţa, şi teama şi încrederea nestrămutată, şi tristeţea şi bucuria fără margini''.

Psalmii se clasifica in diverse categorii: 1) psalmi de învăţătură (1, 19, 39),

2) psalmi de laudă (8, 29, 93, 100),

3) psalmi de mulţumire (30, 65, 103, 107, 116),

4) psalmi de pocăinţă (6, 32, 38, 50 ,102, 130, 143),

5) psalmi prin care străbate încrederea (3, 27, 31, 46, 56, 62, 86),

6) psalmi ai necazurilor (4, 13, 55, 64, 88),

7) psalmi ai dorinţelor (42, 63, 80, 84, 137),

8) psalmi care recapitulează istoria (78, 105, 106) şi

9) psalmi profetici (2, 16, 22, 24, 40, 45, 68, 69, 72, 97, 110, 118) O alta descriere a psalmilor,din invatatura Sfintilor Parinti :

,,Psalmul este liniste a sufletelor, este conducator al pacii; potoleste tulburarea si valvataia gandurilor, inmoaie mania sufletului si infraneaza pe cel desfranat.

Psalmul leaga prietenii, uneste pe cei de departe, impaca pe cei invrajbiti. Cine se mai poate socoti vrajmas al celui cu care a inaltat acelasi glas spre Dumnezeu? Cantatul psalmilor aduce deci cel mai mare bun: dragostea. Cantatul impreuna este ca un lant care duce la unire; uneste poporul in simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fuga pe demoni si aduce pe ingeri intr-ajutor; este arma pentru frica de noapte; odihna pentru ostenelile zilei; este intarirea pruncilor, podoaba celor in floarea varstei, mangaiere batranilor, gateala foarte potrivita femeilor. Psalmul populeaza pustiurile, cuminteste pietele; este carte elementara de invatatura pentru cei ce intra in viata; crestere pentru cei ce inainteaza in varsta, intarire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul inveseleste sarbatorile; psalmul naste tristetea cea dupa Dumnezeu; psalmul scoate lacrima si din inima de piatra; psalmul este lucrul ingerilor, vietuire cereasca, parfum duhovnicesc. Ce descoperire inteleapta a Invatatorului, Care a mestesugit ca, o data cu cantarea, sa invatam si cele ce ne folosesc! De aceea se si intiparesc mai bine in suflete invataturile. Invatatura data cu sila de obicei nu ramane; dar invatatura cu placere si cu bucurie se fixeaza mai trainic in sufletele noastre. Ce nu poti invata din psalmi? Nu, oare, maretia barbatiei? Nu, oare, exactitatea dreptatii? Nu, oare, sfintenia castitatii? Nu, oare, desavarsirea intelepciunii? Nu, oare, chipul pocaintei? Nu, oare, masura rabdarii? Nu, oare, tot ce ai putea spune despre faptele cele bune? In psalmi este cu putinta sa gasesti invatatura desavarsita despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea in trup a lui Hristos, amenintarea cu judecata, nadejdea invierii, frica de pedeapsa, fagaduintele slavei, descoperirile tainelor; toate sunt stranse, ca intr-o mare si obștească vistierie... P.S. Cititea Psalmilor se recomandă a fi făcută cu binecuvântarea Duhovnicului.

Folos și mântuire!

Categoria: Articole

Cautare:

Psaltirea - un rau de mangaiere

Vizualizari: 891

Id: 27745

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.