Rabdarea insotita de smerenie, alunga patimile

Sfântul Ioan Scărarul mărturiseşte despre cuviosul şi încărunţitul în nevoinţe arhidiacon Macedonie, că, din pricina unei oarecare mici învinuiri, el a fost certat de egumen cu îndepărtarea de la slujba diaconiei pentru 40 de zile. Macedonie trebuia să fie în tot acest timp printre ultimii fraţi ai mănăstirii şi chiar mai jos decât noii, începători întru ale ascultării. După ispăşirea canonului, petrecut întru umilinţă şi răbdare, certarea a fost luată de la el. Dar chiar în ultima zi, Macedonie l-a rugat pe egumen să-i prelungească canonul, spunând că a greşit cu alt neiertat păcat. Egumenul s-a învoit, deşi nu a crezut cuvintele lui, pentru că el cunoştea curăţia şi dreptatea acestuia. Însă ca să-i dea putinţa de a se nevoi în răbdare, l-a pus din nou la pedeapsă. Era umilitor să priveşti cum preacinstitul diacon stătea la urmă, după ultimii ascultători din obşte, cum se pocăia înaintea tuturor şi cerea de la toţi să se roage pentru el... În cele din urmă, el a mărturisit Sfântului Ioan Scărarul pentru ce a alergat spre asemenea umilire: „Niciodată, mai înainte - a mărturisit - nu am încercat întru mine o asemenea tămăduire de patima desfrânării şi niciodată nu am simţit atâta dulceaţă din partea luminii dumnezeieşti, ca atunci”.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Răbdarea. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 24-25)

Categoria: Articole

Cautare: