Rodnicia tacerii

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Rodnicia tacerii

Tăcerea este de două ori rodnică. În primul rând, pentru că prin ea omul se poate concentra şi cerceta mai adânc. Cine vorbeşte mult gândeşte puţin. În al doilea rând, tăcerea te fereşte de greşeli care uneori devin adevărate fapte de conştiinţă. Cine vorbeşte mult greşeşte des, atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu.

Tăcerea este un izvor bogat de cugetare şi bună credinţă. Consecinţele ei morale sunt dintre cele mai pline de rod.

În leagănul tăcerii se nasc gândurile şi se descoperă sensurile mari ale lumii noastre. Lucrurilor ce ne înconjoară şi oamenilor ce trec li se deschid în noi mai mari porţi de înţelegere. Pentru a înţelege, omul este nevoit să ia cărarea tăcerii şi a singurătăţii.

Necuprinsul ce ne înconjoară, jocul tainelor grele ale sufletului nostru sunt ale tăcerii, nu ale graiului. Când omul este frământat, când un simţământ nou îi poartă fiinţa, el simte nevoia mărturisirii prin viu grai. Când fiinţa îi este inundată de apele marilor încercări, sfărâmând mersul obişnuit al vieţii sale, atunci nu mai poate spune nimic prin vorbe. Tăcerea e mai puternică şi mai expresivă.

Tăcerea este o condiţie a rugăciunii şi a contemplaţiei.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 60-61)

Categoria: Articole

Cautare:

Rodnicia tacerii

Vizualizari: 431

Id: 12254

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.