Rugaciune si libertate

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Rugaciune si libertate

Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajează de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale care îl domină pe om mai mult decât o face natura.

Rugăciunea asigură libertatea faţă de mecanismele complexe ale lumii exterioare care compun ansamblul legilor naturii. Rugându-se, omul îşi afirmă convingerea că aceste mecanisme sunt doar contingente şi derivă din intervenţia liberă a Persoanei supreme care le-a creat. Această convingere se sprijină pe faptul că însăşi persoanele umane pot aranja în mod liber anumite mecanisme ale legilor naturii, dirijându-le spre scopurile alese de ele.

Mintea mea are puterea de a comanda trupului meu să facă mişcările pe care ea le alege; prin ele şi prin uneltele care îi prelungesc acţiunea ea are putere asupra obiectelor şi forţelor naturii. Această putere aparţine deopotrivă minţii celorlalţi oameni. Prin rugăciunea pe care le-o adresez pot să obţin ca ei să intervină în mecanismul legilor naturale într-un mod util pentru mine. Astfel, oamenii pot dezvolta între ei un dialog liber, prin obiectele şi forţele naturii. Fiecare om afirmă o libertate proprie operând în natură şi afirmă libertatea celorlalţi când le adresează o rugăminte. Dar cerând o intervenţie liberă a celuilalt, el aşteaptă şi pentru sine o libertate faţă de anumite mecanisme ale naturii pe care nu le poate dirija el însuşi.

(Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, pp. 67-68)

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciune si libertate

Vizualizari: 418

Id: 18962

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.