
Cine vrea să se roage neîncetat trebuie să fie curajos şi înţelept şi în toate să întrebe pe părintele său duhovnicesc. Întreabă-l chiar daca el însuşi n-a trecut prin experienţa rugăciunii şi pentru smerenia ta Domnul se va milostivi de tine şi te va păzi de orice nedreptate; dar dacă gândeşti: „Duhovnicul este neexperimentat, căci este prins în zădărnicii; mă voi conduce eu însumi după cărţi”, eşti pe o cale primejdioasă şi nu departe de înşelăciune.
Cunosc pe mulţi care s-au amăgit aşa în gândurile lor şi, din pricina dispreţului faţă de părintele lor duhovnicesc, n-au înaintat [progresat spiritual]. Ei uită că în Sfânta Taină [a Mărturisirii] lucrează harul Sfântului Duh, care ne şi mântuieşte. Aşa amăgeşte vrăjmaşul pe nevoitori, ca să nu mai fie rugători, dar Duhul Sfânt înţelepţeşte sufletele atunci când ascultăm sfaturile păstorilor noştri.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp. 154-155)
Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Sa intrebam duhovnicul
Vizualizari: 473
Id: 16601
Imagine:


Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).