Sa ne imbracam cu grija pentru suflet, nu doar pentru trup

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Sa ne imbracam cu grija pentru suflet, nu doar pentru trup

Deoarece mai ales femeile sunt tentate de a folosi tot felul de mijloace pentru împodobirea trupului, Sfinții Părinți n-au trecut cu vederea nici acest aspect, arătând cât de primejdioase pot fi acestea pentru suflet. Primejdia vine din faptul că preocuparea pentru podoabe: diminuează timpul și preocuparea pentru înfrumusețarea și împodobirea sufletului cu virtuți; introduce în suflet mândria și slava deșartă; introduce pericolul desfrânării și adulterului atât pentru cea care se împodobește, cât și pentru cei care se află în preajma ei; face să se cheltuiască bani și bunuri materiale în detrimentul milosteniei.

Sfântul Vasile recomandă creștinilor modestie în îmbrăcăminte, fiindcă aceștia se cuvine a fi recunoscuți chiar și după hainele pe care le poartă. „Deci, zice el, așa cum oșteanul are ceva caracteristic în costumul lui, și altceva senatorul, și altul iarăși altceva, după care se pot cunoaște demnitățile lor, cum se și întâmplă de cele mai multe ori; tot așa se cuvine și este potrivit ca și creștinul să aibă și în costum ceva caracteristic, și prin îmbrăcămintea cuviincioasă și corespunzătoare să se păstreze modestia poruncită de Apostol, odată rânduind ca episcopul să fie (îmbrăcat) cuviincios (I Timotei 3,2), altădată poruncind ca femeile să fie (îmbrăcate) în haine cuviincioase (I Timotei 2,9), cuviincios înțelegându-se după scopul propriu al creștinismului” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, 22, III, pp. 259-260). Nerespectarea acestui mod de viață introduce vanitatea și multe alte păcate.

(Preot Dr. Constantin MihocTaina căsătoriei și familia creștină în învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din sec. IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002, pp. 136-137)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa ne imbracam cu grija pentru suflet, nu doar pentru trup

Vizualizari: 282

Id: 5915

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.