Se deschid usile pocaintei, incepe Postul Mare!

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Se deschid usile pocaintei, incepe Postul Mare!

Se deschid uşile pocăinţei, începe Postul Mare. El se repetă în fiecare an şi de fiecare dată ne aduce mult folos dacă îl parcurgem cum se cuvine. Marele Post este pregătirea pentru viaţa viitoare, iar ca ţel mai apropiat este pregătirea pentru Sfânta Înălţare.

Aşa cum o clădire înaltă este prevăzută cu o scară, pentru ca pe treptele ei oamenii să poată urca uşor până la etajele de sus, la fel şi diferitele zile din an sunt trepte pentru urcuşul duhovnicesc şi pentru înălţarea noastră. Dintre acestea fac parte în primul rând zilele Postului Mare şi ale Sfintelor Paşti.

Prin Postul Mare ne curăţim de murdăria păcatului, iar de Sfintele Paşti simţim fericirea cerească a împărăţiei lui Hristos ce va să vină. Când urcăm pe un munte înalt, încercăm să ne eliberăm de orice povară nefolositoare. Cu cât cineva este mai puţin îngreunat, cu atât îi este mai uşor să urce şi cu atât mai sus va reuşi la ajungă.

La fel, ca să ne înălţăm duhovniceşte, mai întâi de toate trebuie să ne eliberăm de povara păcatului. Ne debarasăm de ea prin pocăinţă, cu condiţia obligatorie ca noi înşine să dăm afară din suflet orice vrăjmăşie şi să iertăm fiecăruia pe care-l socotim vinovat faţă de noi. Apoi, curăţiţi şi iertaţi de Dumnezeu, întâmpinăm Sfânta Înviere a Domnului.

(Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi îndrumări duhovniceşti, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 77)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Se deschid usile pocaintei, incepe Postul Mare!

Vizualizari: 232

Id: 16938

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.