Se fac multe in Biserica Ortodoxa!

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Se fac multe in Biserica Ortodoxa!

De ce în Biserica Ortodoxă mai mult se vorbeşte şi nu se fac prea multe?

Măi cârcotaşule, se fac multe în Biserica Ortodoxă! Cum nu se fac multe? Uite: conferinţe, Liturghii... Cine ştie câte masluri sunt acum în oraş, câte sfeştanii, pa­rastase, prohodiri de mort... Se fac copii în Ortodoxie, se măresc parohiile. Ştiţi? Se nasc! La maternitatea din Arad, vreo 2-3-4 copii tot s-or fi născut în ziua asta. Şi s-a mărit parohia! Cantitativ... Se fac foarte multe lucruri în Ortodoxie, numai că noi credem mereu că ceea ce nu vedem nu se face. Trebuie să ne mai spălăm un pic pe ochi şi să vedem că se fac suficient de multe lucruri. Dar nu încercaţi să transformaţi Ortodoxia în instituţie de stat - e tocmai problema despre care vă spuneam! Nu o lumizaţi! Nu-i cereţi Ortodoxiei să schimbe becurile din Aula Magna de la Facultate. Sau nu-i cereţi Ortodoxiei să bată, în locul vostru, icoana deasupra tablei. Asta nu e treaba Sinodului Bisericii Ortodoxe, că doar nu o să vină toţi episcopii României să facă toţi acelaşi lucru în acelaşi timp ca să-i vedem toţi făcând lucrul acesta. Sigur că e alt ritm, că vă deranjează faptul că vin catolicii şi fac tam-tam-uri cu ce lucrează ei, că vin protestanţii şi neoprotestanţii, care-s chiar mai tam-tam-işti decât ceilalţi, dar credeţi-mă că în Africa nu tobele se aud primele, atunci când e vorba de o faptă! În Africa, prima dată se aude plânsul copilului. Deci, celui care nu plânge nu i se bate toba. Nu vă minţiţi că trebuie să găsiţi soluţii din astea zguduitoare de conştiinţe. Acelea vin pe măsură ce veţi deveni voi conştiinţe care să zguduie conştiinţele. Mă simt jignit de o astfel de întrebare câtă vreme eu, ca preot ortodox, sunt Preşedintele Crucii Albastre pe România, lucrez în două proiecte de orfelinat, lucrez, împreună cu alţi prieteni de-ai mei, în două sau în trei edituri, publi­căm trei reviste, scoatem cărţi, predau la catedră, spo­vedesc... Nici eu nu ştiu câte mai fac. Mă mai duc şi la Arad... Cum să nu se facă nimic în Ortodoxie? Se face! Numai ortodocşii noştri cârcotaşi şi bloggeri sunt prea leneşi să facă şi ei câte ceva la rândul lor. Faptul că tăiaţi o bucată de pită şi-i daţi amărâtului pe stradă, credeţi-mă, ne duce tot la faptul că Ortodoxia face ceva, pentru că voi aparţineţi unei Biserici, nu unei clici necioplite! „Tag­ma jefuitorilor”, vorba lui Vladimirescu...

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 191-192)

Categoria: Articole

Cautare:

Se fac multe in Biserica Ortodoxa!

Vizualizari: 267

Id: 15071

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.