Sfanta Evanghelia ne aduce in fata nadejde mai presus de nadejde

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Sfanta Evanghelia ne aduce in fata nadejde mai presus de nadejde

Sfânta Evanghelie pentru noi, dreptmăritorii creştini, este prilej de întâlnire cu Domnul Hristos, este Hristos în mijlocul nostru. Sfânta Evanghelie este considerată ca o icoană cuvântătoare. Noul Testament este cuvântul lui Dumnezeu către om. Evanghelia ne aduce în faţă nădejde mai presus de nădejde.

Eu când am ajuns la Teologie (la facultate) am aflat că se discută atâtea pe marginea Evangheliilor. Şi m-o luat groaza! Până atunci, când îl auzeam pe preot zicând: „Din Sfânta Evanghelie de la Marcu citire, să luăm aminte”, îmi plecam genunchii şi deodată cu genunchii şi mintea. După aceea am ajuns să-mi plec genunchii, dar să nu mai îmi plec mintea chiar aşa de sigur, pentru că am zis: Dom’le, da’ dac-or avea dreptate şi ăia care zic altfel? În sfârşit. Ultimul cuvânt îl are Biserica, în sensul că ceea ce ne dă Biserica aceea primim, nu ceea ce ne dau cei care ciopârţesc textul scripturistic.

Credincioşii întemeiaţi în credinţă, e bine să-şi găsească în fiecare zi timp să citească din Sfânta Scriptură. Eu recomand în mod special Noul Testament şi recomand să se citească în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 148)

Categoria: Articole

Cautare:

Sfanta Evanghelia ne aduce in fata nadejde mai presus de nadejde

Vizualizari: 475

Id: 7226

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.