www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Stapanul numeste plug sfintele Sale porunci deoarece prin ele se curata ogorul inimii noastre

Stapanul numeste plug sfintele Sale porunci deoarece prin ele se curata ogorul inimii noastre

Stăpânul numeşte mână pe fiecare dintre noi ca unii ce avem propria stăpânire de sine, voinţă liberă şi năzuinţă. Numeşte plug sfintele Sale porunci deoarece prin ele se curăţă ogorul inimii noastre şi se distrug cele ce cresc în el sau pe el; se curăţă de îndelungatul nostru obicei rău, de mărăcinişul minţii adică de gândurile viclene şi de dorinţele trupeşti, în locul lor sădindu-se seminţele cele mântuitoare ale evlaviei adică: credinţa tare şi neclintită, dragostea curată şi nefăţarnică şi nădejdea neruşinoasă din care răsare iubirea dumnezeiască ce arde nesăţios şi urăşte din toată puterea orice câştig pământesc şi orice poftă ca fiind cele care îndepărtează sufletul de iubirea dumnezeiască şi de îndrăzneala (către Dumnezeu). 

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 56)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Stapanul numeste plug sfintele Sale porunci deoarece prin ele se curata ogorul inimii noastre

Vizualizari: 699

Id: 13801

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.