Starea de rugaciune in mijlocul familiei

Părinţii se plâng uneori ca sunt prea ocupaţi sau prea obosiţi pentru a se putea ţine de o regulă de rugăciune. Cu toate acestea, fiecare poate rosti fie şi numai o singură dată, la intervale regulate (de exemplu, o dată la fiecare ceas sau jumătate de oră) rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, rostind cuvintele încet, cu luare-aminte şi din toată fiinţa, evitând orice alt gând. Intensitatea unei asemenea rugăciuni, chiar atunci când avem puţin timp la dispoziţie sau suntem prinşi cu alte activităţi, are efectul de a prelungi starea de rugăciune şi sentimentul prezenţei lui Dumnezeu până la următoarea rostire a rugăciunii. Unii părinţi îmi spun câteodată că uită de Dumnezeu atunci când nu se află în biserică. Or, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, însăşi familia noastră trebuie să devină o „mică biserică”. Trebuie să chemăm preotul să ne binecuvânteze casa, trebuie să avem icoane, să folosim tămâie. Ne va fi poate de folos să ascultăm din când în când muzică liturgică. Dar nu înseamnă că de acum înainte trebuie să renunţăm la toate celelalte tablouri în favoarea icoanelor şi la orice alt gen de muzică pentru a asculta numai muzică religioasă sau să evităm orice altă conversaţie privitoare la aşa-zisele lucruri „lumeşti”. Este mult mai eficient pentru noi să încercăm să păstrăm necontenit în inimile noastre duhul rugăciunii, fiind conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Să ne rugăm în fiecare dimineaţă: „Doamne, dacă eu Te uit, Tu nu mă uita” sau „Doamne, întoarce-Ţi privirea către copiii mei, chiar atunci când ei nu-şi mai aduc aminte de Tine” (Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 36-37)

Categoria: Articole

Cautare: