Suferinta noastra este vremelnica, iar folosul vesnic

Precum soldatul de gardă rabdă o noapte întreagă strâmtorarea în gheretă, şi nu-şi pune în mintea sa suferinţa, nădăjduind că a doua zi se va duce la cazarmă să se odihnească după cum voieşte, aşa şi tu, rabdă ostenelile şi strâmtorările acestei vieţi, socotind scurtimea lor, că durează puţină vreme, şi curând vei ajunge în Patria ta cerească. Numai aceasta te face să te bucuri, şi întipăreşte-o în mintea ta, ca să o aminteşti totdeauna, adică, să te gândeşti la veşnicia vieţii viitoare, că nu are sfârşit niciodată; căci de o vei asemăna cu aceasta vremelnică, vei afla, chiar de ai trăi şi o mie de ani, că nu este nici un ceas, pe lângă cea veşnică şi fără de sfârşit.

Aceasta a făcut pe Apostolul, să se bucure în necazurile nemerniciei sale, aducându-şi aminte că este nemernic şi umblă să ajungă la Patria sa cerească, precum scrie către Corinteni, zicând: „Întru toate necăjiţi, iar nu strâmtoraţi; lipsiţi fiind, dară nu deznădăjduindu-ne, goniţi fiind, dar nu părăsiţi, supăraţi fiind, dar nu prăpădiţi” şi celelalte. Adică avem necazuri şi goniri, dar nu ne părăseşte Domnul; ne ostenim, dar nu slăbim, nici pierim, căci suferinţa noastră este vremelnică, iar folosul veşnic. Deci, dacă eşti călător, nu te întrista, nici te lenevi pentru că ai supărare pe drum, sau că nu te cunosc oamenii, pentru că mâine ajungi la Patria ta.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 271)

Categoria: Articole

Cautare: