Sufletul, prin nevointa rabdarii, dobandeste pecetea virtutilor

Ceara de sigiliu, dacă nu se încălzeşte şi înmoaie, nu poate primi pecetea. Aşa şi sufletul, dacă nu este încercat prin trudă şi boli, nu poate primi pecetea virtuţii.

Când diavolul L-a lăsat pe Domnul, îngerii s-au dus să-L slujească. Chiar dacă în ceasul ispitei, îngerii se îndepărtează puţin, totuşi nu se află la mare distanţă de noi. Vor veni degrabă şi ne vor sluji cu cugete dumnezeieşti, cu evlavie şi mângâiere.

Sufletul, prin nevoinţa răbdării, dobândeşte şi celelalte virtuţi. De aceea şi proorocul Isaia zice: Dar cel ce-L aşteaptă pe Dumnezeu îşi vor împrospăta puterea; ca vulturii se vor întraripa, vor alerga şi nu vor osteni, vor merge şi nu vor flămânzi (Isaia 40, 31).

Aşa a răbdat şi smeritul David şi nu s-a mâniat când Şimei îl blestema şi arunca pietre în el zicând: Pleacă, pleacă, tu, om al vărsărilor de sânge şi om nelegiuit! Însă Abişai s-a înfuriat şi a spus: De ce-l blestemă acest câine mort pe stăpânul meu, regele? Mă duc chiar acum să-i iau capul! Dar David l-a oprit zicându-i: lăsaţi-l să blesteme; că dacă Domnul i-a spus lui să-l blesteme pe David […], dacă Domnul îmi va vedea umilirea, îmi va răsplăti cu bine pentru blestemul lui de astăzi (II Regi 16, 7-12). Iar după aceea a cântat: L-am aşteptat, pe Domnul L-am aşteptat, şi El a luat aminte la mine şi mi-a auzit rugăciunea (Psalm 39, 1).

(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 342-343)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: