www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Te indemn: vino-ti in fire!

Te indemn: vino-ti in fire!

Vino-ţi în fire şi nu-ţi urî sufletul. Deschide-ţi ochii minţii tale şi vezi pe cei împreună cu tine, cum se nevoiesc, cum se sârguiesc, cum candelele lor le ţin, şi gura lor laudă şi slujeşte pe Mirele Cel fără de moarte; ochii lor iau aminte la frumuseţea Lui, şi sufletul lor înfloreşte şi se bucură! Ia aminte că S-a apropiat şi nu zăboveşte, că vine să veselească pe cei ce L-au aşteptat pe El! Fără de veste va fi glasul: „lată Mirele vine”, şi cei împreună cu tine vor merge cu bucurie, candelele lor avându-le aprinse şi haina luminată. Şi vor auzi glasul Lui, zicând: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Şi făcându-se glasul, vei zice lor: „Fraţii mei, dăruiţi-mi puţin untdelemn, că iată mi se stinge candela mea”. Şi vei auzi de la dânşii: „Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici ţie. Du-te la cei ce vând şi-ţi cumpără!”. Şi te vei duce, căindu-te, dar nu vei afla să cumperi. Că tot pământul va tremura ca apa mării de slava Lui. Şi, atunci, tânguindu-te, vei zice: „Mă duc să bat, şi cine ştie, dacă îmi vor deschide?”. Şi, întorcându-te, vei bate, dar nu va fi cine să-ţi răspundă. Şi mai aşteptând, vei bate, şi îţi va răspunde dinăuntru: „Amin, zic ţie, nu te ştiu pe tine cine eşti. Du-te de la Mine, lucrătorule al fărădelegii! Şi stând acolo, vei auzi glas de veselie şi de bucurie şi vei cunoaşte glasul fiecăruia dintre prietenii tăi, şi, suspinând, vei zice: „Vai mie, ticălosului, vai mie! Cum m-am lipsit de slava pe care o au fraţii mei!”

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 145)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Te indemn: vino-ti in fire!

Vizualizari: 724

Id: 19444

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.