www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Unele blesteme se adeveresc

Unele blesteme se adeveresc

Acum voi aminti o altă întâmplare, în care blestemul a fost rostit de un duhovnic în auzul multora, asupra unei persoane, care s-a făcut cu adevărat vinovată de acest blestem şi pentru aceasta blestemul s-a lipit.

Cred că mulţi vă aduceţi aminte de fratele Dumitru, care a stat înainte la mănăstirea Sfântul Gherasim, iar mai pe urmă a fost ca îngrijitor la casele patriarhiei de la Dar Abutor (unde se zice că este mormântul Sfântului Patriarh Modest). Acest frate a fost înşelat de vrăjmaşul şi umbla cam fără rost. Iar vorbele lui erau adeseori amestecate cu hule pentru cele sfinte. Făcea glume din cuvintele Sfintei Evanghelii şi lua în batjocură tainele Sfintei Credinţe.

Din cauza aceasta, de multe ori duhovnicul mănăstirii îl mustra cu asprime, iar uneori îl blestema, zicându-i: „Să-ţi astupe Dumnezeu gura cea hulitoare, bârfitorule!”. Însa el nu se sfia de nimenea şi nu mai înceta cu bârfelile. La sfârşitul vieţii lui a slobozit Dumnezeu ca să i se astupe gura lui într-un chip groaznic. Şi anume a fost înăbuşit de nişte prieteni, din care i s-a tras şi moartea. Îmi spunea un preot care cunoştea bine viaţa lui că a fost de faţă când poliţiştii i-au scos un cearceaf întreg din gâtlejul lui. Iată cum s-a împlinit blestemul duhovnicului, pentru hulele pe care le rostea. Înşişi prietenii lui, cu care s-a certat, i-au băgat cârpe în gât şi l-au înăbuşit.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 361-362)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Unele blesteme se adeveresc

Vizualizari: 773

Id: 14364

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.