Vei afla viata vesnic fericita si linistea neschimbata pentru sufletul tau numai intru Domnul Dumnezeul tau

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Vei afla viata vesnic fericita si linistea neschimbata pentru sufletul tau numai intru Domnul Dumnezeul tau

Oare trupul putrezit în mormânt te atrage pe tine? Cel care a obişnuit a căuta cu patimă la cele văzute te face să doreşti rănirea cu frumuseţea chipului său? Priveşte, dar, acum la cei ce sunt în morminte înaintea ta şi vei învăţa din aceasta că şi după tine, după cum a spus cineva, şi după tine nu va fi altceva decât cele ce s-au întâmplat celor de dinaintea ta - ce li s-a întâmplat altora neapărat se va petrece şi cu tine. De aceea, nu-ţi alipi inima ta de făptură, ci toată dorinţa şi dragostea ta înalţă-le către Cel Care a făcut toate, de la Care ai luat fiinţa ta. Acolo se cuvine şi e firesc să fii. Căci niciunde şi întru nimic nu vei afla viaţa veşnic fericită şi liniştea neschimbată pentru sufletul tău, decât întru Domnul Dumnezeul tău, întru preasfânta Lui dragoste şi întru harul Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh.

(Sfântul Dimitrie al RostovuluiAlfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 55)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Vei afla viata vesnic fericita si linistea neschimbata pentru sufletul tau numai intru Domnul Dumnezeul tau

Vizualizari: 168

Id: 13905

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.