Virtutile duhovnicesti sunt un dar al Milostivului Dumnezeu

Pe noi toţi, oamenii, ne priveşte Dumnezeu Cel întru totul desăvârşit. În faţa nesfârşitului Său bine piere binele omenesc, care e atât de nedesăvârşit că, după foarte îndreptăţita spusă a unui Sfânt Părinte, el poate fi numit mai degrabă schimonosire a Legii lui Dumnezeu. Până şi Avraam, cel atât de îmbunătăţit, are laudă pentru virtuţile sale înaintea oamenilor, dar nu şi înaintea lui Dumnezeu. Înaintea lui Dumnezeu i s-a socotit întru virtute credinţa în Cel ce acoperă neajunsurile omeneşti: Dumnezeu. Dumnezeu primeşte virtuţile noastre numai atunci când ele sunt martore ale credinţei; în sine, ele sunt nevrednice de Dumnezeu. Din această pricină, Dumnezeu, privind inimile noastre, binevoieşte doar către inimile smerite, pline de recunoaşterea propriei păcătoşenii, care mărturisesc nimicnicia binelui lor firesc, vătămarea lui de către cădere, care îi aduc prinos, dorinţa lor de binele cel duhovnicesc. Omul poate săvârşi cu propriile puteri virtuţile sufleteşti, însă virtuţile duhovniceşti sunt în el dar al Milostivului Dumnezeu, Care dă acest dar celor săraci cu duhul, care flămânzesc şi însetează de dreptatea lui Hristos.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 198-199)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: