www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Vom birui pe potrivnicul nostru prin rabdare

Vom birui pe potrivnicul nostru prin rabdare

Să fim precum piatra de nicovală care deși lovită, nu cedează, neprimind în noi înșine chipuri ale moliciunii sau împuținării sufletului sau acediei prin biciuirile ispitelor, ci loviți fiind, vom birui pe potrivnicul nostru prin răbdare. Căci Domnul nostru a călătorit în veacul acesta biciuit, ocărât, prigonit, batjocorit, scuipat, iar la urmă a fost pedepsit de cei fărădelege cu moartea de necinste a crucii. Și a răbdat toate acelea pentru mântuirea noastră, trasându-ne nouă o linie a vieții pentru ca, prin calea ispitelor și necazurilor și a morții pe care El Însuși a umblat, pe aceeași cale să umble și cei ce cred cu adevărat în El și cei ce vor să fie împreună-moștenitori cu El, pentru ca așa cum El Însuși prin multe pătimiri, iar la urmă murind pe cruce, a biruit și, răstignind, a răstiginit și, murind, a omorât, osândind păcatul în trup și nimicind puterile potrivnice, precum s-a zis: Dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile pe cruce le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor, așa și noi, dacă vom răbda orice răscolire și necaz al vrăjmașului până la moarte, atunci îl vom birui pe potrivnicul prin credință și răbdare și prin nădejdea în Domnul și astfel, încercați aflându-ne, vom fi învredniciți de izbăvire și ne vom umple de sfințirea Duhului Sfânt și vom deveni moștenitori ai vieții veșnice, pe care fie ca noi toți să o dobândim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea în veci. Amin. (Sfântul Macarie, Cuvinte duhovicești, Editura Doxologia)

Categoria: Articole

Cautare:

Vom birui pe potrivnicul nostru prin rabdare

Vizualizari: 568

Id: 3721

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.