Intoarcerea la Dumnezeu este un moment de cotitura in viata noastra

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Intoarcerea la Dumnezeu este un moment de cotitura in viata noastra

Nemângâiat în tânguirea sa şi însetând doar după slăvită veşnicie a lui Dumnezeu, omul se poate întoarce cu toată fiinţa sa către Dumnezeul cel viu şi din adâncul inimii înalţă strigare către „Cel Ce stăpâneşte peste viaţă şi peste moarte şi pogoară până la porţile locuinţei morţilor şi iarăşi ridică” (cf. Înţel. 16,13). Acesta este un moment de cotitură în viaţa noastră, pentru că acum Dumnezeu-Mântuitorul îşi începe lucrarea de rezidire a omului.

Când omul cade în păcat, mintea i se îndreaptă spre cele din afară, risipindu-o în cele zidite. Însă, când omul se întoarce în sine, conştient de pierzania sa şi căutând mântuirea, atunci mintea i se îndreaptă spre cele dinlăuntru, încercând a afla calea de întoarcere spre inimă. În cele din urmă, când toată fiinţa i se adună în împreunarea minţii cu inima, are loc o a treia mişcare, prin care omul se întoarce cu toată fiinţa către Dumnezeu-Tatăl. Şi numai acela care înfăptuieşte această întreită mişcare circulară poate ajunge la desăvârşire.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, p. 15)

Categoria: Articole

Cautare:

Intoarcerea la Dumnezeu este un moment de cotitura in viata noastra

Vizualizari: 37

Id: 7891

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.