www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor

Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor

“Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor. Ea a fost întemeiată pe jertfa Domnului de pe Cruce, pe învăţătura Apostolilor şi pe sângele a peste zece milioane de martiri. Biserica dintotdeauna a născut sfinţi, a fost slujită de sfinţi. Biserica şi astăzi cere sfinţi, păstori cât mai sfinţi şi credincioşi cu viaţă sfântă.

Dintre aceştia facem parte şi noi. Dar, ca fii ai lui Dumnezeu după har şi fii ai Bisericii luptătoare de pe pământ, suntem datori să fim „următori lui Hristos“, să trăim duhovniceşte pe pământ, să ne facem vrednici de împărăţia cerurilor.

Ca fii sufleteşti ai sfinţilor care ne-au născut în Hristos, suntem datori să le urmăm credinţa lor dreaptă, să le urmăm viaţa lor sfântă, dragostea lor pentru Dumnezeu, râvna lor pentru Evanghelie, evlavia lor pentru sfânta rugăciune. Nu ne putem mântui dacă nu imităm după putere viaţa sfinţilor. Adică smerenia cuvioşilor, bărbăţia mucenicilor, rugăciunea sihaştrilor, sfinţenia drepţilor, curajul şi statornicia în credinţă a înaintaşilor, răbdarea părinţilor care ne-au născut, blândeţea mamelor care ne-au crescut.

Să râvnim cu stăruinţă acestor mântuitoare virtuţi creştine. Noi nu ne socotim sfinţi, dar trăim şi ne mântuim în Biserica sfinţilor. Ei ne sunt părinţi, rugători, ajutători în necazuri şi modele de urmat. Să părăsim mândria, răutatea şi necredinţa care ucid sufletul şi să cerem ajutorul tuturor sfinţilor din cer, în frunte cu Maica Domnului, pe care îi cinstim astăzi. Ei aveau totul curat şi sfânt: şi trupul, şi mintea, şi cuvântul, şi simţurile, şi sufletul. De aceea făceau minuni, de aceea izgoneau diavolii, de aceea trupurile lor rămân nestricate şi vindecă mulţi bolnavi.

Deci, să ne pocăim de păcate, să imităm pe sfinţi, să ducem viaţă curată şi să le cerem întotdeauna ajutorul prin această scurtă rugăciune: „Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!“.

Părintele Ilie Cleopa – cuvânt la Duminica Tuturor Sfinților

Categoria: Articole

Cautare:

Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor

Vizualizari: 136

Id: 31203

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.