Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Dar ce înseamnă a-l sfinţi pe Dumnezeu în inimă? Înseamnă a sta pururea cu evlavie înaintea Lui, purtând totdeauna în minte gândul că El este .....
Să nu ne purtăm ca nişte contabili, care scriu în registrele lor „intrări” şi „ieşiri”. Seara, credinciosul trebuie să se întindă în patul său .....
Pentru că cei ce iubesc pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul, nu lasă loc răutăţii, căci unde pururea toată .....
în trup, la fel este neprihănită. Ori poate inima, pe care mintea ca pe un altar aduce lui Dumnezeu jertfa tainică a rugăciunii, e .....
până la unul, fiindcă nu ştim cum este inima lor înaintea lui Dumnezeu. Vieţile sfinţilor ne arată că au fost tâlhari care au săvârşit .....
întreaga fiinţă. Când Dumnezeu coboară în inima noastră, El biruie diavolul şi curăţă răutăţile pe care acesta ni le-a făcut. Biruinţa .....
În om, inima este de căpătâi. În inimă e sângele, în sânge e sufletul, în suflet e duhul. Inima trupească şi sângele sunt din .....
Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poţi nici să înjuri, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici... Unde să se mai .....
Se spunea pentru avva Ammoi, că a făcut cincizeci de măsuri de grâu pentru trebuința sa și le-a pus la soare. Și mai înainte de a se usca .....
să lucraţi ca toţi ceilalţi; însă inima voastră să o păziţi de simpatii şi atracţii. În aceasta se află principalul - să vă păziţi .....
întristările? Stăpâneşte Hristos în inima ta şi te umple de dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simţi că .....
Cât despre inegalități, ele sunt produsul naturii, nu nedreptăţi, şi nu trebuie confundate cu excesele. Ele aduc cu sine fraternitatea şi astfel .....
IEROSCHIMONAHUL VARLAAM VANTU - Muntele Athos (1833-1934) Acest parinte a fost un ales nevoitor atonit si un duhovnic .....
Intotdeauna harul premerge ispitei, prevestind-o Intotdeauna harul premerge ispitei, prevestind-o si .....
Pe lângă lupta împotriva împătimirii inimii, trebuie să vorbim şi despre lupta împotriva trupului. Creştinul trebuie să se îndepărteze de tot .....
Adu-ţi aminte de Dumnezeu, că El priveşte orice gând al tău. Ce ţi-e frică să faci înaintea oamenilor, să-ţi fie frică să cugeti în inimă .....
Niciodată Dumnezeunu nu a lucrat doar direct cu sfinţii Săi, nici cu prorocii, nici cu apostolii. Samuil, cînd era copilandru, a primit .....
Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, şi nu doar în această zi, ci la orice vreme .....
Cum ar putea zidirea să-L vadă pe El faţă către faţă? (Eşire 3, 7). Atât de înspăimântătoare a fost arătarea lui Dumnezeu, încât mijlocitorul .....
Focul e al Duhului Sfânt, care sărează, păstrează firea nestricată. Această păstrare e însă şi o asceză voluntară, o jertfă de sine a firii. .....
Condacul 1 Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă, fericită maică Matrona, orbirea și neputința trupească pentru curăția .....
Părintele Ilarion a venit să facă sfeștanie in casa unuia dintre ucenicii săi, un tată foarte mâhnit că nu avea mai mulți bani pentru a le .....
Troparul Sfântului Grigorie Teologul, glasul 1: Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai .....
Calendar ortodox stil vechi - Decembrie 2023. Editat de Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.