www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dreptul episcopilor la hirotesire

Dreptul episcopilor la hirotesire

Printre activităţile pur duhovniceşti, de săvârşire a Sfintelor Taine, sau cele administrative sunt multe despre a căror îndeplinire am spus că, în lipsa episcopului, dar totdeauna numai cu binecuvântarea acestuia, a fost încredinţată preoţilor şi diaconilor. Dar ceea ce constituie din capul locului trăsătura distinctivă a episcopiei apostolice şi caracterizează fundamental treapta episcopului este hirotonirea sau transmiterea prin punerea mâinilor episcopului a harului Duhului Sfânt, prin care se săvârşesc Sfintele Taine. Iar dacă uneori găsim în vechile izvoare că, la hirotonie, şi preoţii care slujeau împreună cu episcopul îşi puneau mâinile pe capul celui hirotonit, acest fapt trebuie gândit ca petrecându-se în virtutea participării şi împreună-lucrării cu episcopul, ca şi în cazul celorlalte slujbe. Aşadar, vechea concepţie a Bisericii, exprimată cu claritate, care, ca dogmă, a dăinuit neclintită în decursul timpului, este următoarea: că numai episcopul este săvârşitorul canonic, prin funcţia cu care a fost învestit, al hirotesirii (solus episcopus est minister ordinarius et ex officio ordinationis).

Şi potrivit acestui canon, dintre cele mai reprezentative ortodoxe, numai episcopii sunt îndreptăţiţi să hirotonească episcopi, preoţi şi diaconi (vezi Canonul al II-lea al Sfinţilor Apostoli). Astfel încât, dacă vreodată, împotriva oricărei rânduieli bisericeşti, unii preoţi ar îndrăzni să-şi depăşească atribuţiile hirotonind, Biserica i-ar caterisi pe ei şi aceasta dintotdeauna, ca fiind anticanonici şi nesupuşi.

 

(Sfântul Nectarie de la EghinaDespre preoție, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 60)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Dreptul episcopilor la hirotesire

Vizualizari: 659

Id: 13608

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.