Gura, pe cat se intina de desarta vorbire, nu se mai aude la Dumnezeu intru cerere

A lui Grigorie Dialogul

Un diacon oarecare, locuind în păr­ţile Nursiei, a venit către omul lui Dumnezeu Florentie pustnicul (care trăia retras în isihie), ca să se dea pe sineşi rugăciunilor aceluia. Şi a aflat diaconul în afara chiliei aceluia o mul­ţime nenumărată de şerpi cuprinzând aproa­pe tot locul acela. Şi, înspăimântându-se de aceasta, a strigat, zicând: „Roagă-te, robule al lui Dumnezeu!" Şi era atunci cer senin. Şi, ieşind Florentie, văzând mulţimea nenumă­rată de şerpi, ridicându-şi ochii şi mâinile la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să ridice pre­cum ştie pierzarea aceea. Şi, de îndată ce a început să se roage, cerul a tunat, iar tunetul a omorât toţi şerpii aceia. Iar Florentie, văzându-i pe toţi morţi, a zis: „Iată, Doamne, pe aceştia i-ai omorât, dar cine să-i ridice de aici?" Şi, îndată cu cuvântul lui, atât de mul­ te păsări au venit, pe cât de mulţi şerpi erau, pe care, şi ridicându-i, i-au aruncat departe, iar locul l-au curăţit cu totul.

Petru: Câtă putere şi dreptate avea bărbatul acesta, încât Atotputernicul Dumnezeu să fie atât de aproape de cererea lui?

Grigorie: La Cel singur curat şi fără de răuta­te, mult poate, Petre, şi curăţia, şi nerăutatea inimii omeneşti; căci slugile Lui, din cele pământeşti fiind despărţite, nu ştiu să zică ceva deşert; căci nici minţii nu-i îngăduie a se risipi prin graiuri; drept aceea, şi gata pe Dumnezeu îl află ascultându-i pe dânşii mai mult decât pe alţii, pentru că se sârguiesc pe cât le este cu putinţă să se asemene Lui la curăţie şi la nerăutate; iar noi, cu tulburările poporului fiind amestecaţi, adeseori cuvinte deşarte grăim, încă de multe şi vătămătoa­re, şi, cu cât apropiem gura noastră de lume, cu atât o depărtăm pe ea de Atotputernicul Dumnezeu. Deci mult ne ducem în jos, căci cu lesnire în vorbă cu mirenii ne împreunăm; care lucru bine L-a zis şi Isaia după ce L-a văzut pe Împăratul şi Domnul Savaoth, pe sineşi ticăloşindu-se: O, ticălosul de mine, căci m-am străpuns de durere, că necurat sunt, şi necurate buze am (Is. 6: 3).

Iar de unde are buzele necurate, arată adăugând: Locuiesc în mijloc de popor ce are buze necurate; că îl durea de necurăţia buzelor sale, iar de unde i se trage aceasta a arătat atunci când a mărturisit că locuieşte în mijlocul unui popor ce are buze necurate; căci cu neputinţă este ca din limba mireni­ lor mintea să nu se întineze; căci, cu cât ne pogorâm cu dânşii cumva întru oarecare vorbe, pe atât ne obişnuim a vorbi cu ei vor­bă care nouă ne este necuviincioasă. Şi, de aici, cu dulceaţă pe aceasta ţinând-o, nu mai voim să ne întoarcem dintr-însa, căci ne biruieşte pe noi cu sila obiceiului. De aici se şi întâmplă ca din cele deşarte să ajungem la cele vătămătoare, şi din graiurile cele uşoare în cele grele. Iar din această pricină, gura, pe cât se întină de deşartă vorbire, nu se mai aude la Dumnezeu întru cerere, precum este scris: Cel ce întoarce urechea sa a nu asculta le­gea, rugăciunea lui este lepădată (Pilde 28: 9).

Şi de ce să ne mirăm dacă, cerând ceva de la Domnul, suntem auziţi mai târziu, când şi noi din partea noastră întârziem a as­culta porunca Domnului sau nu-i dăm nici o atenţie? Deci nu e de mirare dacă Florentie a fost auzit degrab în rugăciunea lui, ca unul care la rândul lui degrab a ascultat poruncile Domnului.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 116-117)

Categoria: Articole

Cautare:

Gura, pe cat se intina de desarta vorbire, nu se mai aude la Dumnezeu intru cerere

Vizualizari: 630

Id: 12600

Imagine:

Share: