Istoria colindelor începe înainte de Naşterea lui Hristos, numai că atunci colindele aveau în viața străbunilor noştri rolul de urări pentru fertilitate, rodire şi belşug. Însă, odată cu încreştinarea strămoşilor noştri au fost încreştinate şi colindele, astfel ele devenind - cum spunea B. P. Haşdeu - „adevărate certificate de naştere” ale românilor ca popor creştin. Poporul român are un bogat patrimoniu de colinde a căror unică frumuseţe şi profunzime au impresionat pe mulţi cercetători. Colindele sunt asemenea icoanelor, adică adevărate mărturisiri de credinţă, întru totul conforme mariologiei, hristologiei, soteriologiei, antropologiei şi nu numai. Ele cuprind dogma întrupării, transfigurarea, mântuirea şi îndumnezeirea omului; cuprind, de fapt, istoria mântuirii omului.
Colindele se caracterizează prin duioşia şi simplitatea versului care curge pe linia melodică, exprimând o mare bogăţie de idei teologice într-o formă artistică desăvârşită. Conţinutul teologic însă nu este nu mai profund, ci şi nuanţat, în colinde făcându-se amintire de păcatul strămoşesc, dar şi de răscumpărarea câştigată prin jertfa Mântuitorului, de întruparea Fiului lui Dumnezeu, de moartea şi învierea Sa. De asemenea, în colinde este subliniată preacinstirea Maicii Domnului şi cinstirea sfinţilor, precum şi învăţătura despre rai şi iad. Nici chiar nostalgia protopărinţilor după paradisul pierdut nulipseşte din colindul românesc.
Evident, Persoana Mântuitorului ocupă un loc central în colinde, iar în preajma Lui o regăsim întotdeauna pe Maica Domnului. Acea centralitate a lui Hristos o regăsim şi în colinde; de aici spiritul autentic evanghelic şi liturgic de care sunt străbătute.
(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții - O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 140-141)
Maica Domnului în colindele populare românești (2)
Maica Domnului în colindele populare românești (3)
Maica Domnului în colindele populare românești (4)
Maica Domnului în colindele populare românești (5)
Categoria: Articole
Cautare:
Maica Domnului in colindele populare romanesti (1)
Vizualizari: 762
Id: 6985
Imagine:
Share:
Unui viitor inchinator, despre Pestera de la Betleem
Hristos S-a nascut!
Colindul romanesc - cel mai gingas dar adus Pruncului Iisus
Daruiti-va toata puterea launtrica binelui, adica lui Hristos
Hristos Se naste, mariti-L! Hristos din Ceruri, intampinati-L!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.