Unui viitor inchinator, despre Pestera de la Betleem

Te pregăteşti să călătoreşti în Ţara Sfântă a Domnului. Ai ascultat, spui, conferinţa vlădicăi Nectarie despre pelerinajul trecut, şi asta te-a încurajat şi mai mult ca să-ţi înfăptuieşti hotărârea cea bună. Ai dorit, însă, ca înainte de Naşterea Domnului să mai afli câte ceva despre peştera de la Betleem, acest palat pământesc al împăratului Ceresc.

Cea mai slăvită dintre toate peşterile din lume se află la marginea oraşului Betleem. Un drum bun, alb ca varul, îi duce pe închinători din Ierusalim la Betleem. Nouă, însă, nu ne era de drum; cu ochii priveam drumul, iar cu gândurile gândeam la acea sfinţită peşteră. De jur împrejur, stânci; pe lângă drum, ceva verdeaţă, ceva vii, ceva măslini, ceva lanuri de grâu, dar mai mult stânci, însă de asta ne era nouă? Ochii noştri alunecă peste toate acestea, iar sufletul aşteaptă să vadă acea dragă peşteră. Trecem pe lângă mănăstirea Sfântului Ilie, unde înţelepţii de la Răsărit au înnoptat întorcându-se de la Betleem şi unde au primit semn din cer să nu se ducă la Irod, ci să se întoarne pe altă cale la casa lor. Intrăm în Betleem, în Bet Lehem, care înseamnă „Casa pâinii.” Tainic şi plin de înţelesuri nume al cetăţii în care S-a născut Cel ce a spus despre Sine: Eu sunt pâinea vieţii. Oraş arab. Toţi numai arabi; numai pe ici, pe colo, câte un grec sau câte un evreu. Mulţi vorbesc şi ruseşte; au învăţat din pricina miilor de închinători ruşi care au venit aici. Ai noştri vorbesc cu ei ruseşte, şi cum-necum se înţeleg. Ne înconjoară; ne oferă mătănii, icoane, cruciuliţe din sidef şi felurite obiecte din lemn de măslin. Asta vând; din asta trăiesc. Şi astfel, tot oraşul trăieşte de pe urma lui Hristos - şi asta nu de curând, ci de multe veacuri. Toate acestea însă nu prea ne interesează acum; ochii noştri caută acea slăvită peşteră. „Unde e sfânta peşteră?” - întrebăm. Ne călăuzesc pe o stradă lungă, lungă, şi ne bagă într-o biserică mare cu o mulţime de stâlpi din marmură.

Aceasta este, deci, peştera - chiar în biserică, împăratul Justinian a înălţat această mare biserică deasupra peşterii, la jumătatea unei mii de ani după naşterea lui Hristos. Ne coborâm, pe câteva trepte, sub podeaua bisericii - în peşteră. Inima ne tremură şi ne arde. În această peşteră rece a început să bată pentru prima oară Inima cea mai caldă ce a bătut pe pământ vreodată. Fiecare bătaie a acestei Inimi a însemnat dragoste, şi numai dragoste, faţă de neamul omenesc. La dreapta, un altar cu multe candele din aur şi argint. Aici S-a născut El, din Preacurata Fecioară Maria. La stânga, alt altar, tot cu multe candele. Aici a fost ieslea; şi aici a stat El întins în faşă, pe paiele din iesle. Mulţi din închinătorii noştri au început să plângă de fiorul inimii. Zis-a Dumnezeu prin prorocul: şi voi lua inima cea de piatră din trupul vostru şi voi da vouă inimă de carne (Iezechiel 36, 26). Dacă este pe lume vreun loc în care inima de piatră se face moale ca ceara încălzită, această peşteră este. Peştera este, ca atare, strâmtă şi întunecoasă. În Ţara Sfântă sunt foarte multe peşteri mai largi şi mai frumoase. Sunt unele bune pentru vite; sunt altele unde locuiesc oameni; mai sunt şi altele care au slujit drept morminte, însă Fiul lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, pogorându-Se de pe tronul veşnic al strălucirii pe pământ, nu a ales nici dintre peşteri pe cea mai mare, mai luminoasă şi mai comodă. O, câtă smerenie! Câtă umilire de dragul nostru! Drept aceea, cădem în genunchi cu toţii şi facem metanii înaintea Lui, a înţelegerii Veşnice şi a Dragostei Veşnice. Iar sufletele noastre se înalţă din peştera aceasta către El, împăratul cerului şi pământului, Biruitorul păcatului şi al morţii. De altfel, ce altceva este pentru noi peştera Lui decât o palmă dată deşertăciunii noastre şi o mărturie trainică a măreţiei Lui? El, El, Domnul înviat şi viu, călătoreşte nevăzut împreună cu noi, ca oarecând împreună cu cei doi ucenici ai Săi în Emaus.

Şi noi simţim prezenţa Lui, şi ne bucurăm de fiecare pas. Când am cântat troparul Naşterii, un închinător a strigat: „Hristos S-a născut!” Şi noi toţi: „Adevărat S-a născut!” Şi a răsunat peştera toată precum un mare clopot. După aceea, am ieşit şi am mers la Mitropolitul grec în vizită, şi aşa mai departe, şi aşa mai departe. Dar sufletul nostru a rămas în sfânta Peşteră, şi sfânta Peşteră a rămas în sufletul nostru până în ziua de astăzi.

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 199-201)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: