Porunca rugaciunii

Mintea care era conectată la Dumnezeu avea capacitatea să tacă şi să fie luminată. Mintea lui Adam, având lumina lui Dumnezeu, ştia să spună lucrurilor pe nume, cunoştea.

Cunoaşterea crea bucurie, dragoste, era o relaţie de dragoste, nu o informaţie.

Primul pas e să descoperim că mintea noastră este bolnavă.

Al doilea pas e să împlinim porunca rugăciunii aşa cum se practică ea în Biserică.

Pe măsură ce ne vindecăm în Biserică, inima noastră se trezeşte. Noi avem o avere incredibilă. În noi există Dumnezeu, Se află Duhul Sfânt, Care abia aşteaptă să lucreze şi să se manifeste, dar noi nu-l punem la treabă.

Dar noi aşteptăm să „ne vină”. Una dintre piedicile la rugăciune e să aşteptăm să ne vină să ne rugăm şi nu ne vine. Lucrurile care „ne vin” sunt ale firii căzute. Un pas important în rugăciune e să nu facem ce ne vine, fiind conştienţi că suntem bolnavi şi nu ne mai bazăm pe ce gândim, pe ce simţim, ci pe ce zice Dumnezeu.

Ca să ne apucăm de rugăciune, avem nevoie să conştientizăm că viaţa pe care o trăim nu e viaţă.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 41-42)

Categoria: Articole

Cautare: