Biserica Cincizecimii

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Biserica Cincizecimii

Biserica Cincizecimii este scumpa noastră Biserică Ortodoxă. De ce? Pentru că este Biserica întrupării și înomenirii lui Hristos, a morţii Sale pe Cruce, a învierii Lui şi a Cincizecimii. Dacă din întreaga lucrare a lui Hristos izolăm chiar şi un singur element, îl exacerbăm şi îl tâlcuim în mod greşit, apare erezia. Doar Biserica ce primeşte şi trăieşte întreaga lucrare a lui Hristos, înglobând şi Cincizecimea, este adevărata Biserică a Cincizecimii. Fără Cruce există înviere? Fără ca omul să se răstignească cu postul, cu rugăciunea, cu pocăinţa, cu smerenia, cu asceza, poate oare să-L vadă pe Dumnezeu? În viaţa lui Hristos şi a creştinului, Crucea premerge Învierii şi Cincizecimii, iar cei care vor înviere şi harisme duhovniceşti fără să se răstignească pe ei înşişi prin pocăinţă, prin asceză, prin post, prin ascultare faţă de Biserică, pot fi oare adevăraţii următori ai lui Hristos Cel răstignit şi înviat? De aceea, unii ca aceştia nu pot face parte din Biserica Cincizecimii.

În fiecare Liturghie a Bisericii noastre avem o Cincizecime. Cum devin pâinea şi vinul Trupul şi Sângele lui Hristos? Oare nu prin pogorârea Sfântului Duh? Iată Cincizecimea! Fiecare Sfântă Masă a Bisericii Ortodoxe este foişorul Cincizecimii. La fiecare Botez avem o Cincizecime. Prin harul Duhului Sfânt omul devine creştin şi este încorporat în Trupul lui Hristos. Fiecare hirotonie întru diacon, preot sau arhiereu este o nouă Cincizecime. Duhul Sfânt coboară şi-l face pe om slujitor al lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Gheorghios, Scrieri athonite pe teme contemporane, traducere de Ieromonah Agapie, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2003, p.10)

Categoria: Articole

Cautare:

Biserica Cincizecimii

Vizualizari: 443

Id: 17391

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.