
Precum Hristos în Ghetsimani şi pe Golgota trăia necontenit cu gândul la Tatăl, datori suntem a trăi fiecare clipă cu gândul la Dumnezeu, dar mai curând prin Hristos, decât prin Tatăl. Căci prin Fiul ajungem la Tatăl. Practic viaţa devine hristocentrică.
Hristos a zis: „Eu sunt calea”. Dacă El este calea, trebuie să-L urmăm nu din afară, ci lăuntric. Şi să ne amintim că pe Golgota şi în Ghetsimani El sta împotriva tuturor Singur.
Uneori, când dragostea lui Hristos ne atinge, simţim vecinicia – lucru pe care nu-l putem înţelege cu raţiunea. Dumnezeu lucrează într-un fel care Îi este propriu, dincolo de raţiunea noastră. Nu trebuie să fii prea logic în viaţa creştină.
Sunt anumite semne „exterioare” ce ne îngăduie să măsurăm cât de departe ne aflăm de Dumnezeu: Oare urmăm noi cuvântului Evangheliei? Am ajuns noi oare la desăvârşire, adică la dragostea pentru lumea întreagă, fără deosebire între prieteni şi vrăjmaşi?
Nu este deosebire între poruncile lui Hristos şi viaţa lui Dumnezeu Însuşi. Petrecând în poruncile Lui, devenim în chip organic asemeni lui Hristos.
(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 17-18)
Categoria: Articole
Cautare:
Cand dragostea lui Hristos ne atinge, simtim vecinicia...
Vizualizari: 302
Id: 10092
Imagine:


Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).