www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum alegem numele de botez al copilului?

Cum alegem numele de botez al copilului?

Ce nume să dăm copilului? Are vreo însemnătate numele ales?

După rânduiala Bisericii, copilul primeşte nume în a opta zi de la naştere şi i se dă numele sfântului care este pomenit într-una dintre acele opt zile. Dacă este să ne conducem după principiul că în lume totul este întâmplător, putem da orice nume; iar dacă recunoaştem voia lui Dumnezeu, vom înţelege că El ne dăruieşte copilul anume în perioada în care sunt cinstiţi sfinţii respectivi. Apoi, ne vom interesa de semnificaţia numelui nostru şi ne vom strădui să trăim conform semnificaţiei lui.

Ziua cinstirii sfântului al cărui nume îl purtăm se numeşte Ziua Îngerului. Este bine ca în ziua respectivă să ne împărtăşim şi să ne rugăm ocrotitorului nostru. Pentru fiecare om, Ziua Îngerului este o zi importantă pentru că este ziua naşterii lui duhovniceşti.

Prin numele care i se dă la botez, copilul primeşte un ocrotitor, iar la sfârşitul vieţii lui pământeşti sfântul va întâmpina sufletul lui.

(Părintele Evgheni ŞestunFamilia ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 81-82)

Categoria: Familie

Cautare:

Cum alegem numele de botez al copilului?

Vizualizari: 728

Id: 26878

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.