Fiecare crestin este ca o mladita...

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Fiecare crestin este ca o mladita...

Vezi că via îşi dă rodul său celui care a sădit-o, după cum zice Apostolul: „Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei?” (I Corinteni 9, 7).

Fiecare creştin este ca o mlădiţă care a fost sădită în via Sfintei Biserici şi împrejmuită cu întăritura Legii lui Dumnezeu, adăpată cu Cuvântul Domnului şi îngrăşată din Sfintele Taine şi de aceea trebuie să-I aducă lui Dumnezeu, Săditorului şi Hrănitorului ei, rodul faptelor celor bune, adică al dragostei, al răbdării şi al blândeţii, „rodul buzelor care preaslăvesc numele Lui” (Evrei 13, 15).

Dacă este cineva care nu aduce rodul cel bun, i se cuvine aceluia a se teme de tăierea despre care ne spune Înaintemergătorul: „Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 10). Întâmplarea aceasta şi cugetarea asupra ei te îndeamnă spre adevărata pocăinţă şi spre roadele ei, fără de care ea nu poate fi adevărată.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 105)

Categoria: Articole

Cautare:

Fiecare crestin este ca o mladita...

Vizualizari: 320

Id: 23500

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.