Fundamentul Bisericii - Fiul lui Dumnezeu cel intrupat :: Pr Dumitru Staniloae

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Fundamentul Bisericii - Fiul lui Dumnezeu cel intrupat :: Pr Dumitru Staniloae

 


b. Fundamentul Bisericii - Fiul lui Dumnezeu cel intrupat. Sfintii Parinti au dezvoltat invatatura ca Hristos este capul Bisericii, vazand-o intemeiata pe faptul ca prin intrupare El a asumat paga firii noastre; apoi, pe faptul ca a acceptat starea de jertfa si a biruit moartea, putandu-ne comunica si noua din starea Sa de jertfa puterea de a birui egoismul din noi si a ne impartasi virtual de Invierea Lui, eliberandu-ne inca de acum de marginirea egoismului si a legilor coruptibilitatii si prin punerea in legatura cu viata infinita  si libera aflatoare in trupul lui Hristos.


Inca prin intrupare, Hristos, luand “paga umanitatii” a “asumat trupul Bisericii”, “intrucat in firea omeneasca asumata de El a fost cuprinsa si recapitulata toata omenirea”. “Toata omenirea era in Hristos, intrucat era om… Pentru ca facandu-Se om, avea in El toata firea, ca s-o indrepteze intreaga, preschimband-o in chipul ei stravechi.”Sau “toata firea noastra era in Ipostasul lui Hristos”.236 Prin aceasta participa la viata Lui dumnezeiasca infinita.


Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ca om se constituie ipostasul, care va deveni Ipostas fundamental al intregii umanitati, al intregii creatii, aduse la starea de “zidire noua”, care se innoieste continuu din viata infinita si nevestejita a Cuvantului intrupat. “In Hristos, ca  prunc nascut fara de pacat, s-a facut inceputul zidirii celei noi”.


Dar Sfintii Parinti nu-L vad pe Hristos cap al Bisericii in mod separat prin Intrupare, sau prin Rastignire, sau prin Inviere, ci prin toate acestea legate intre ele. Prin Intrupare Hristos a pus numai prima temelie a Bisericii, luand “paga firii noastre”. Trupul asumat de El devine temelia deplina a Bisericii, intrucat el e trecut prin moarte si inviere. Numai astfel trupul Lui e izvorul de unde curge in noi puterea mortii pentru pacate si a invierii; numai asa, trupul Lui devenit deplin pnevmatizat si transparent pentru infinita viata dumnezeiasca se face mediul prin care primim aceasta viata si noi. Dand importanta fiecaruia dintre aceste fapte prin care Hristos devine capul, temelia si izvorul de viata al Bisericii, de cate ori declara in concret pe Hristos cap al Bisericii, Parintii bisericesti inteleg pe Hristos cel trecut cu trupul Lui prin toate aceste momente si ridicat la aceasta stare de pnevmatizare si transparenta deplina pentru viata dumnezeiasca.


Ca sa fie cap al Bisericii, Hristos trebuie sa aiba ceva comun cu cei ce constituie trupul Lui. Dar in acelasi timp trebuie sa aiba pozitia speciala de cap, adica sa aiba si ceva deosebit de toti cei ce constituie trupul Lui. Acest ceva deosebit e dumnezeirea Lui. Hristos e prin aceasta un cap care vede incomparabil mai departe decat vede orice om prin capul sau prin mintea lui, si poate comunica Bisericii Sale o lumina si o viata incomparabil mai mari decat o poate comunica trupului sau capul obisnuit al omului. Hristos in calitate de cap e deschis luminii si vietii infinite si pe acestea le comunica Bisericii Sale. Prin calitatea Sa de Dumnezeu, dar si prin calitatea trupului Sau inviat, Hristos e capul prin excelenta al intregii creatii, fiind ridicat mai presus de tot ce e omenesc si creat, neavand mai presus de Sine un alt cap. Dar El este in mod special capul umanitatii adunate in El, pentru ca S-a facut si om si a si inviat ca om.


Ca sa Se fi putut face cap al umanitatii, devenind om si punandu-Se in legatura organica cu ea, spre a-i putea comunica fara greutate viata dumnezeiasca infinita, Fiul lui Dumnezeu trebuie sa aiba ceva in Sine, care-L face propriu pentru aceasta. Dar si umanitatea trebuie sa aiba ceva in sine care o face apta ca Fiul lui Dumnezeu sa Se faca om si sa devina prin aceasta capul ei care-i comunica lumina si viata infinita dumnezeiasca.


Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa aiba ceva in Sine care-L face propriu ca sa deschida umanitatii in Sine orizonturile infinite ale vietii dumnezeiesti, iar umanul trebuie sa aiba ceva in sine ca sa poata cunoaste in Cuvantul lui Dumnezeu aceste orizonturi si sa se poata impartasi de ele. Fiul lui Dumnezeu trebuie sa fie apt sa comunice lumina si viata infinita dumnezeiasca umanitatii in forme omenesti, deci sa-Si faca proprie umanitatea noastra, fara ca s-o desfiinteze in Sine si fara ca aceasta sa ramana inchisa fata de lumina si de viata dumnezeiasca infinita. Aceasta adecvare a lui Dumnezeu-Cuvantul cu umanitatea si a umanitatii cu Dumnezeu-Cuvantul a stat mai intai la temelia unirii celor doua firi in Persoana lui Dumnezeu-Cuvantul.


E aici ceva analog cu adecvatia care exista intre capul trupului omenesc si acest trup, si viceversa. Corpul omenesc are in sine o rationalitate unitara corespunzatoare ratiunii asezate in capul lui. Dar ratiunea capului imprima, sau modeleaza conform ei, rationalitatea corpului. Apoi capul da trupului intreg o orientare, o lumina ce se proiecteaza in jurul lui si mult mai departe. Intreg trupul se poate misca astfel in lumina in care se misca si capul.


Intre Ipostasul Cuvantului lui Dumnezeu si trupul asumat de El si intre Hristos cel intrupat si corpul umanitatii, intre capul Hristos si trupul Bisericii e o diferenta infinit mai mare, dar exista totusi si o adecvatie, si datorita ei Fiul lui Dumnezeu Se poate incadra in umanitate, dar prin aceasta El incadreaza umanitatea in Sine si ii deschide orizonturile infinite de lumina si de viata ale Dumnezeirii, dand umanitatii putinta de a se misca in aceste orizonturi si de a trai din ele.


Asumand umanitatea ca chip al Sau, Logosul dumnezeiesc o face tot mai deplin asemenea Siesi, iar apoi devenind capul Bisericii, aceasta se imprima in fiecare madular al ei ca model al Lui, facand calitatea acestuia de chip sa devina tot mai mult asemenea Lui. Dar o face aceasta in masura in care fiecare din ele se sileste sa devina mai asemenea Cuvantului intrupat. “Caci cunostinta Lui se masoara fiecaruia potrivit cu intelegerea lui cu privire la Cuvantul intrupat. E mica in cei mici si mare in cei mari. Caci spun proorocii: “E mare si infricosator peste toti cei din jurul Lui” (Ps. 88, 8), adica peste cei ajunsi aproape de El prin ascutimea intelegerii. Dar si Pavel suporta durerile facerii “pana ce va lua Hristos chip in ei” (Gal. 4, 19), adica pana cand trasaturile mai presus de fire ale Dumnezeirii Lui se vor imprima in mintea lor pe incetul… In trei perioade se imparte intreg veacul: in cea trecuta, in cea prezenta si in cea viitoare. In a treia va fi sfasitul.” Iar sfasitul acela va fi fara sfasit, caci in cursul lui va fi cunoscuta de oameni in mod nemicsorat si traita insasi infinitatea dumnezeiasca fara sfasit.


Sfantul Chiril din Alexandria spune ca “Hristos zideste Biserica din pietre inteligibile”, potrivit cuvantului Sfantului Apostol Pavel: “Intru El suntem ziditi spre locas al lui Dumnezeu in Duh” (Efes. 2, 22). Aceste pietre inteligibile fiind fiintele umane inzestrate cu minte, iar mintile fiind la fel ca mintea omeneasca a lui Hristos si putandu-se deschide spre infinitul dumnezeiesc, acest infinit le vine prin mintea lui Hristos care fiind purtata de Ipostasul vietii si luminii dumnezeiesti infinite, poate transmite de fapt prin sine mintilor omenesti si fiintelor omenesti intregi aceasta infinitate de viata si de lumina. De aceea Sfantul Chiril din Alexandria socoteste ca slava Bisericii este nesfasit mai mare decat a templului vechi, nu numai pentru ca acela era zidit din pietre materiale, ci si pentru ca Dumnezeu Isi trimitea in el slava Sa din exterior, nu prin mintea Sa omeneasca in comunicare cu cele omenesti. Biserica e cladita din oameni, iar in cladirea sau in comunitatea alcatuita din ei intra Insusi Fiul lui Dumnezeu prin faptul ca S-a facut om, dar intra totusi ca “piatra cea din capul unghiului”, ca piatra de bolta sustinatoare a intregului edificiu al comunitatii umane in El, ca piatra de bolta inseparabila de comunitatea umana a Bisericii si in acelasi timp facand transparent acesteia si comunicabil tot cerul infinitatii dumnezeiesti. “Caci Biserica se odihneste in Hristos si El ne poarta pe noi, nelasand neamul sfant si cinstit sa cada sub muncile mai presus de putere” ale patimilor.  Biserica traieste in slava nemijlocita a lui Dumnezeu cel intrupat, o vede si o iradiaza din ea. “Biserica din neamuri a vazut slava Fiului si in El pe Tatal.”


Hristos e Pantocratorul Bisericii intr-un sens special de cum este Pantocratorul creatiei. Hristos mentine Biserica in Sine ca pe un trup unitar, ca pe o unitate, dar nu ca pe o unitate impersonala, intrucat sta intr-un dialog nemijlocit cu fiecare madular al ei si tinand prin aceasta pe fiecare in legatura cu celelalte. Astfel stand intr-un dialog cu Biserica intreaga, inteleasa ca un partener simfonic in acest dialog, Hristos locuieste astfel in mod viu in aceasta casa a Sa, dar in aceasta casa e zidit fiecare credincios mai departe ca o piatra inteligibila personala, si in felul acesta Hristos armonizeaza continuu zidirea si o tine mereu vie. Umanitatea insasi e creata in parte ca un corp, in parte, pentru a se realiza deplin in calitate de corp. Ea e un corp dialogic inca inainte de a fi adunata in Hristos, dar un corp dialogic cu mult mai simfonic dupa ce este adunata in Hristos. Caci fara un cap, care pe de o parte sa fie un cap din randul membrilor ei, pe de alta un cap superior ei, capul absolut, omenirea nu poate actualiza deplin calitatea de corp, caci madularele din care e constituit, fiind egale, nu accepta usor unitatea sub un cap dintre ele, pentru ca nici unul din ele nu le deschide un orizont mai presus de ele si nu le ridica in acest orizont si nu le pune in legatura cu puterile de viata infinita.


Intrunite sub Capul-Hristos, capetele sau persoanele umane nu-si pierd aceasta calitate a lor pentru natura umana cata este personalizata in ele, caci din capul sau din Persoana divino-umana care e Hristos primesc lumina si puterea de a fi capete sau persoane deplin realizate, care participa la lumina capului suprem si isi asuma raspunderea conducerii fiintei proprii potrivit luminii primite. Ele sunt chemate sa fie in modul acesta capete egale cu Hristos prin har, sau impreuna-Hristosi, bucurandu-se de deplina libertate in relatia de iubire cu El, fara ca sa sparga unitatea dintre ele si gasindu-si in acelasi timp in Hristos armonia unui corp al Lui, deplin realizat. Caci toate Il recunosc pe El ca unica sursa a luminii mai presus de ele, in care se pot inalta.


In pictura bizantina exista o icoana, in care persoanele celor ajunse in fericirea raiului sunt infatisate ca aflandu-se impreuna in sanul lui Avraam. Capul lui Avraam, care e mai sus decat toate persoanele si sub care sunt adunate, nu le anuleaza calitatea lor de capete distincte. Avraam e cap al celor ce cred, pentru ca el e primul care a cunoscut pe Dumnezeu cel personal si a crezut in El si in fagaduinta mantuirii viitoare in Hristos. El e primul care a vazut mai sus si mai departe, a vazut macar de departe orizonturile infinite in Hristos. In sensul acesta si alti oameni pot fi capete ale altora prin vederea lor mai inalta si prin iubirea mai mare de Dumnezeu si oameni. Dar toti sunt numai tipuri ale adevaratului cap, ale capului suprem, care este Hristos. Caci El vede mai sus decat toti, El vede si are in El Insusi infinitatea dumnezeiasca si El ne conduce pana la Imparatia cerului (Evr. 2, 10). “In lumina Lui vom vedea lumina.”


Avand pe Hristos cap si fiind constituita astfel in Biserica, umanitatea are prin aceasta transcendenta ultima in legatura intima cu sine, ca ipostas viu si iubitor al ei; ea se poate transcende pe sine, ajutata de acest ipostas fundamental si totusi coborat in randul ipostasurilor umane; ea se afla prin El intr-o nesfasita transcendere.


Biserica traieste dintr-o alta viata decat cea a omenirii naturale, desi aceasta nu e desfiintata, ci imprimata de Duhul trupului indumnezeit al lui Hristos, mai bine zis deschisa infinitatii dumnezeiesti din acest trup si partasa la ea. “Caci Biserica este mutata la alta viata si prin ea ne intelegem pe noi insine, care prin credinta cea intru Hristos am dobandit prin Duhul unirea cu Dumnezeu. Cand auzi de Biserica sa stii ca se vorbeste de multimea sfanta a celor ce cred, care murind vietii lumesti si trupesti, sunt pe cale spre sporirea vietuirii in Hristos, si ca este un mod de crestere la cele mai bune si superioare.”


Slava de care e plina Biserica coincide cu dobandirea deplina a calitatii de fii ai lui Dumnezeu din partea membrilor ei, calitate care inseamna cea mai intima comuniune cu Tatal. Ea consta nu numai in vederea, ci si in impartasirea de slava de Fiu pe care o are  Cuvantul lui Dumnezeu cel intrupat si capul Bisericii ca om. Caci El aflandu-Se in legatura organica cu trupul, slava Lui se raspandeste asupra intregului trup. Dar starea de fii e obtinuta printr-o transcendere peste viata naturala si marginita, in lumina vietii infinite a lui Dumnezeu, in intimitatea relatiei filiale cu El. Iar in aceasta stare se inainteaza continuu si odata cu aceasta se inainteaza inca in cursul vietii pamantesti spre inviere si incoruptibilitate.

Categoria: Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol 2 - Pr Dumitru Staniloae

Cautare:

Fundamentul Bisericii - Fiul lui Dumnezeu cel intrupat :: Pr Dumitru Staniloae

Vizualizari: 818

Id: 929

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.