Gandurile pe care le tinem ascunse in noi, prind viata si se prefac in fapte

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Gandurile pe care le tinem ascunse in noi, prind viata si se prefac in fapte

Se pare că omul se predă gândurilor pătimaşe nu numai în momentul când este ispitit de gândurile rele, şoptite de amăgitorul diavol, ci chiar înainte de aceasta, atunci când consimţim să ni se întunece „ochii şi urechile” sufletului. Sfântul Filotei Sinaitul ne îmbie învăţături pilduitoare în această privinţă: „Pricina privirii desfrânate stă în desfrânarea şi întunecarea ochiului dinăuntru, iar pricina dorinţei de a auzi lucruri de ruşine stă în aceea că urechile sufleteşti ascultă cele ce le şoptesc împotriva noastră dracii neruşinaţi dinăuntru”. Celui care este desfrânat înlăuntrul său, i se întinează ochii inimii, iar apoi şi simţurile trupeşti. Drept aceea, lupta noastră trebuie să se desfăşoare îndeosebi pe plan lăuntric.

În aceeaşi ordine de idei, atunci când omul păstrează un gând rău în sufletul său, însoţindu-se cu el întru ascunsul său, este biruit de patima acelui gând şi mintea consimte la făptuirea păcatului: „Precum ouăle nasc viaţă atunci când sunt încălzite în cuibar (când sunt clocite), tot astfel şi gândurile pe care le ţinem ascunse în noi prind viaţă şi se prefac în fapte” (Sf. Ioan Scărarul).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 257)

Categoria: Articole

Cautare:

Gandurile pe care le tinem ascunse in noi, prind viata si se prefac in fapte

Vizualizari: 295

Id: 11354

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.