In smerenia lui Hristos e si iubire si pace si blandete si infranare…

Gândeam: “Sunt pământ, şi încă pământ păcătos”. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa şi mi-a dat din belşug harul Său şi se bucură duhul meu pentru că deşi sunt un ticălos, Domnul mă iubeşte şi de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când Îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El, nu-L pierde “ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14) pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt.

Credeţi-mă, scriu înaintea feţei Domnului, pe Care sufletul meu Îl cunoaşte. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea.

Iată Domnul smereşte cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân şi mai desăvârşit decât toţi, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, şi Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân şi mai desăvârşit decât el.

Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie şi că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca şi a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei.

Sfântul Tihon (Zadonski) a fost smerit de un nebun întru Hristos care i-a dat o palmă şi i-a zis: “Nu fă pe grozavul”.

Astfel Domnul Cel Milostiv smereşte pe Sfinţi, ca ei să rămână smeriţi până la sfârşit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea ziua şi noaptea cer şi eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e şi iubire şi pace şi blândeţe şi înfrânare şi ascultare şi îndelungă-răbdare şi toate virtuţile sunt cuprinse în ea.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 147-148)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: