www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

O ratacire care se ascunde sub masca evlaviei

O ratacire care se ascunde sub masca evlaviei

În anii din urmă, am avut prilejul să cunosc pe un frate care venea din Grecia pentru închinare şi care avea idei greşite asupra clericilor şi Tainelor bisericeşti. Întrebându-l eu dacă nu rămâne la vreo mănăstire din Palestina, el mi-a răspuns: „Părinte, eu n-am venit la Sfintele Locuri pentru călugărie, ci am venit ca să mă uşurez de păcate”.

„Ei bine (i-am zis eu), dar ca să te uşurezi de păcate, ai nevoie de pocăinţă şi pentru asta nu este loc mai potrivit decât mănăstirea”.

Atunci el mi-a zis cam răstit: „A fost odată mănăstirea mănăstire şi preoţia preoţie, dar astăzi nu mai este. S-a depărtat darul şi nu mai lucrează prin slujitorii de azi. Biserica s-a şters de pe pământ”. Din vorbele acestea am înţeles că bietul închinător era ori deznădăjduit, ori rătăcit de credinţă. Am rămas pe gânduri câteva minute, apoi am zis: „Dacă nu mai lucrează darul prin slujitorii Sfântului Altar, atunci nu mai este Biserica creştină pentru care Domnul Şi-a vărsat sângele, fagăduindu-ne că va fi cu ea până la sfârşitul veacului. Căci zice la Sfânta Evanghelie: «Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin» (vezi sfârşitul Evangheliei de la Matei).

Iar în Cartea cea către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel scrie cum a iubit Hristos Biserica: «Şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească... ca s-o înfăţişeze Sieşi şi Biserică slăvită, ne-având pată sau vătămare... ci ca să fie sfântă şi fără prihană» (Efeseni, cap. V, vers. 26)”.

Atunci fratele a oftat, zicând: „Eu, părinte, să-ţi spun adevărat că mi-am pierdut orice încredere în preoţii şi arhiereii de azi. Pentru asta mă silesc să vin în fiecare an la Sfintele Locuri să mă botez în apa Iordanului şi să primesc Sfânta Lumină, spre iertarea păcatelor mele”.

„Foarte bine faci (i-am zis eu), însă Botezul la Iordan îl săvârşeşti singur?”. „Singur, cu sfinţii îngeri”, mi-a răspuns el. „Şi eşti încredinţat că primeşti iertarea păcatelor prin asemenea botez, care se repetă în fiecare an?” (l-am întrebat eu). „Mai poate fi îndoială pentru aceasta? (îmi zice dânsul), dacă nici apa Iordanului nu ne curăţă de păcate, atunci cine să ne mai cureţe?”. Aceste vorbe ale bietului închinător mi-au umplut inima de durere şi văzând prostimea lui, precum şi primejdia sufletească în care se afla, am căutat să-l lămuresc ce înseamnă Taina Botezului şi cum trebuie sfinţită după sfintele Canoane. Iată cum se înşeală bieţii creştini, care nu au mărturisire şi nu cunosc Sfintele Scripturi. Domnul n-a poruncit la nimeni să se boteze singur, după cum nici El nu s-a botezat singur pe Sine, ci a chemat pe Sfântul Ioan Botezătorul să-i slujească la Botez. Taina Sfântului Botez se săvârşeşte numai o singură dată în viaţă şi anume se face aceasta de către slujitorii Bisericii, căci zice Domnul la Sfânta Evanghelie către Sfinţii Apostoli (precum şi pentru urmaşii lor care sunt arhierei şi preoţi): „Mergeţi dară să învăţaţi toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh... şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin” (Cap.28, vers. 19-20, Evanghelia de la Matei).

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - HozevitulPentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 379-380)

Categoria: Articole

Cautare:

O ratacire care se ascunde sub masca evlaviei

Vizualizari: 605

Id: 13501

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.