Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Nu a fost găsit nici un articol pentru cuvântul de căutare: la-fel-cum-nu-putem-vorbi-de-soare-fara-lumina-asa-nu-se-poate-vorbi-despre-tatal-fara-fiul în categoria: Text!
„De multe ori să lăsăm să treacă neobservat când suntem întristaţi din cauza altora. Să nu cerem explicaţii, deoarece ceilalţi pot chiar să nu .....
Caracterul dominant al vieţii fericite a sufletului în rai, în această perioadă, este odihna după ostenelile săvârşite pe pământ pentru .....
Dacă iubirea ar fi condus lumea, n-ar fi fost nevoie nici de legi, nici de tribunale, nici de pedepse. Nimeni nu şi-ar fi nedreptăţit aproapele. .....
- Mi-e teamă de duhovnic. Este bine sau este rău? - Nu cred că este rău să avem frică față de duhovnic sau față de stareț. Frica de Dumnezeu .....
Omul care pleacă departe de Dumnezeu îşi face lui însuşi un mare rău. Dacă omul şi-ar cunoaşte urâţenia lui lăuntrică, n-ar urmări frumuseţi .....
- Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului şi al bunului simţ, uneori niţel comun. Pe cărările sofisticate au mers ereziile. Fiind .....
Dragostea nu caută ale sale (I Cor. 13, 5). În Pateric citim: Trei monahi au plecat să secere pe ogoarele altora, ca să-şi câştige în acest fel .....
Păsările cerului dau slavă lui Dumnezeu prin cântecul lor; florile câmpului înalţă spre cer miros de bună mireasmă, asemenea unei cădelniţări .....
Urmările distructive ale conceperii copilului la beţie sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Un mit grecesc povesteşte că din Zeus, care .....
Pentru un om cu picioarele goale, fericirea este o pereche de pantofi. Pentru un om care poarta pantofi vechi, fericirea este o pereche de .....
Troparul Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Cataniei, glasul al 4-lea: Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat .....
Biserica Trei Ierarhi din Iași la 1837. Acoperișul bisericii arsese în 1827 și a fost refăcut chiar în 1837. Probabil imaginea reprezintă mulțimea venită să se închine la moaștele Sfintei .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.