www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce este luminanda?

Ce este luminanda?

Luminândele reprezintă o categorie de stihiri sau tropare din slujba Utreniei, care se cântă înainte de Laude. Aceste cântări poartă denumirea aceasta deoarece, în trecut, începeau să se cânte când începea să se lumineze de ziuă, dar și pentru că în majoritarea acestora, tema predominantă este lumina (lumina naturală a zilei sau lumina cea adevărată şi veşnică, întruchipată de Iisus Hristos).

O altă temă predominantă din cadrul acestor cântări, este aceea de „trimitere”, de unde vine și denumirea de exapostilarii. Pentru cele 11 luminânde ale Învierii cântate în cea mai mare parte a anului bisericesc, termenul de trimitere este mai potrivit pentru conținutul lor, în care se vorbește despre trimiterea Sfintelor Mironosițe la Apostoli, de către Iisus, în ziua Învierii Lui, precum și de trimiterea celor doisprezece Apostoli la propovăduire după Înviere. În aceste 11   luminânde   sunt prezentate și comentate cele 11 Evanghelii ale Învierii, citite la Utrenia duminicilor. Aceste cântări se mai numesc exapostilarii (trimițătoare) pentru că, în trecut, în catedrala patriarhală din Constantinopol, se trimitea unul din cântăreți în mijlocul bisericii ca să execute aceste cântări.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Ce este luminanda?

Vizualizari: 1168

Id: 25281

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.