De ce nu se slujește Liturghia completă în zilele de rând din Postul Mare?

De ce nu se slujește Liturghia completă în zilele de rând din Postul Mare?

Răspunsul ar fi: pentru că natura festivă a Liturghiei complete (Euharistia) este incompatibilă cu postul și pocăința. Atunci apare altă întrebare: de ce este permisă slujirea liturghiei complete în toate celelalte zile de post ale anului?

De asemenea, nu va fi lipsită de sens și întrebarea: să fie oare Liturghia Darurilor Înaintesfințite atât de „nefestivă” în comparație cu celelalte două Liturghii complete? Mai ales că în practică, observăm că ea este celebrată cu o solemnitate destul de mare. Apoi, ne mai putem întreba cu se deosebește Împărtășania primită la Liturghia Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Ioan Gura de Aur de Împărtășania primită la Liturghia Darurilor Înaintesfințite? Nu este oare acest eveniment la fel de îmbucurător, solemn și festiv în ambele cazuri?

Teoria conform căreia Liturghia deplină este abolită în timpul zilelor de rând ale Postului Mare din cauza postirii, pare să fie extrem de discutabilă.

Să ne amintim de practica veche a Bisericii când Liturghia, în general, nu se slujea în zilele lucrătoare ale săptămânii în tot anul, nu doar în timpul Postului Mare. Aceasta se datora faptului că biserica locală (comunitatea) nu se putea aduna în întregime în fiecare zi pentru a celebra Euharistia. Aici ajungem la un punct cheie pentru înțelegerea esenței originale a Euharistiei - un punct care a fost mult timp complet uitat și chiar încălcat în practică. Așadar, principala condiție pentru Euharistia deplină este adunarea întregii comunități bisericești locale (parohia) după principiul: Unde este Biserica, acolo este și Euharistia. Observați, nu acolo unde este „preot”, „altar”, „veșminte”, „Antimins” etc. (toate acestea sunt secundare), ci acolo unde este Biserica! Biserica, în sensul ei original, acela de adunare a credincioșilor.

La Cina cea de Taină, important a fost ca întreaga comunitate a ucenicilor lui Hristos să fie adunată. Euharistia din start a fost înțeleasă ca o imagine a mesei de nuntă din Împărăția Cerurilor, când toți cei chemați (credincioșii) sunt adunați în jurul lui Hristos. Tocmai această adunare escatologică a comunității bisericești locale posedă „puterea” consacrării Sfintelor Daruri. Deloc întâmplător că în timpul Epiclezei preotul chiamă Duhul Sfânt să coboare nu doar peste pâinea și vinul de pe altar, ci în primul rând peste toată comunitatea adunată - “peste noi și peste aceste daruri”. Tocmai această prefigurare a Împărăției Cerurilor face posibilă minunea împărtășirii din Viața Divină.

Un alt lucru cunoscut este acela că Sfintele Daruri, sfințite în timpul liturghiei complete anterioare, pot fi păstrate și consumate și în alte zile (practica împărtășirii celor bolnavi, de exemplu). Se știe că în vremurile străvechi, creștinii puteau lua acasă Sfintele Daruri pentru a se împărtăși cu ele chiar și în fiecare zi. Anume în această ordine de idei apare Liturghia Darurilor Înaintesfințite în mănăstiri, unde călugării locuiau împreună și respectiv se adunau împreună la biserică în zilele de rând (sau în lipsa preotului) pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Doar că modul de viață postitor al călugărilor, făcea ca primirea Împărtășaniei să aibă loc seara, după o zi în care nu mâncaseră și nu băuseră nimic. Așadar, observăm că accentul se pune în primul rând pe Împărtășirea împreună, apoi pe respectarea postului.

Prin urmare, trebuie spus că o perioadă foarte lungă de timp în istoria Bisericii, Liturghia completă nu era slujită în zilele lucrătoare pe tot parcursul anului. Și acest lucru nu avea nicio legătură cu postul, ci cu imposibilitatea comunității (enoriașilor) de a se aduna zilnic la biserică. Astfel, Euharistia se celebra doar duminica și, opțional, sâmbăta. Din acest motiv, sărbătorile mai importante, care cădeau în timpul săptămânii, erau mutate în cea mai apropiată duminică (ca în cazul Postului Mare), ca să poată fi celebrate împreună de toată comunitatea.

Mai târziu, când, din diverse motive, înțelegerea Bisericii ca și comunitate s-a pierdut și a fost înlocuită cu clericalismul, celebrarea Liturghiei a devenit posibilă și în lipsa celor ce formează de fapt trupul euharistic al Bisericii.

Acum, când preotul putea celebra Euharistia oricând dorea, apare și presupunerea eronată, precum că Liturghia completă nu poate fi celebrată în zilele de rând ale Postului Mare, doar din cauza să nu se strice postul.

Autor: Andrei Panov

De ce nu se face liturghie în zilele de rând din Postul Mare - o altă perspectivă.

"Așadar, principala condiție pentru Euharistia deplină este adunarea întregii comunități bisericești locale (parohia) după principiul: Unde este Biserica, acolo este și Euharistia. Observați, nu acolo unde este „preot”, „altar”, „veșminte”, „Antimins” etc. (toate acestea sunt secundare), ci acolo unde este Biserica! Biserica, în sensul ei original, acela de adunare a credincioșilor.

La Cina cea de Taină, important a fost ca întreaga comunitate a ucenicilor lui Hristos să fie adunată. Euharistia din start a fost înțeleasă ca o imagine a mesei de nuntă din Împărăția Cerurilor, când toți cei chemați (credincioșii) sunt adunați în jurul lui Hristos. Tocmai această adunare escatologică a comunității bisericești locale posedă „puterea” consacrării Sfintelor Daruri. Deloc întâmplător că în timpul Epiclezei preotul chiamă Duhul Sfânt să coboare nu doar peste pâinea și vinul de pe altar, ci în primul rând peste toată comunitatea adunată - “peste noi și peste aceste daruri”. Tocmai această prefigurare a Împărăției Cerurilor face posibilă minunea împărtășirii din Viața Divină."