Predică la Sfântul Ierarh Nifon, patr. Constantinopolului

Predică la Sfantul Ierarh Nifon, patr. ConstantinopoluluiIubiți frați și surori în Hristos,Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi, pe 11 august, cu solemnitate, pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Ţării Româneşti. El este un învățător înțelept al credințeiortodoxe și al valorilor Sfintei Evanghelii a Domnului Iisus Hristos. Sfântul Ierarh Nifon a fost o figură importantă în viața spirituală și culturală a românilor la începutul secolului al XVI-lea, strălucind prin faptelesale de credință și aducând lumină Bisericii lui Hristos în Ţara Românească în vremuri dificile. Oamenii din România, în toată diversitatea lor, au cinstit sfinți deosebiți și i-au considerat prieteni șicasnici ai lui Dumnezeu, care se roagă pentru salvarea sufletelor. Ei sunt simboluri ale credinței, speranței șiiubirii milostive. Sfinții au fost mereu un ajutor pentru cei care îi invocau, ghidându-i spre o viață nouă. Înrândul acestor rugători către Dumnezeu, care au adus lumină în viața spirituală și culturală a românilor, se aflăși Sfântul Ierarh Nifon. El a fost primul sfânt canonizat în țara noastră și a rămas în amintirea Bisericii ca un Arhipăstor înțelept și un ajutor rapid. Datorită aprecierii și iubirii oamenilor, Sfântul Ierarh Nifon este, de-a lungul timpului, un exemplu strălucitor de credință și viață în Hristos. Dreptmăritori creștini, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost publicată lucrarea Viața șiAcatistul Sfântului ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, parte din noua serie de „Acatiste și Vieți deSfinți. ”Această lucrare ne informează că viața și faptele Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, au fost note de Gavriil Preotul, un important egumen al mănăstirilor ortodoxe de pe Muntele Athos, între anii1517 și 1519, la cererea lui Neagoe Basarab, care a fost voievod al Țării Românești în perioada 1512-1521. Traducerea din slavonă în română a fost efectuată de Udriște Năsturel, la solicitarea voievodului Matei Basarab, care a domnit între 1632 și 1654. Sfântul Nifon s-a născut în intervalul 1435-1440 în regiunea Peloponez din sudul Greciei. La botez, aprimit numele de Nicolae, fiind al doilea dintre cei trei copii ai părinţilor săi, Manoil şi Maria. Rămaşi fărătată, după ce Manoil a decedat prematur, mama Maria s-a ocupat de educaţia celor trei copii: l-a trimis pe Dimitrie să slujească la curtea domnitorului Toma Cantacuzino din Peloponez, pe Nicolae l-a înscris la undascăl grec numit Eftimie, iar pe Maria a păstrat-o lângă ea.Pe lângă Eftimie, Nicolae a avut ca profesori şi pe monahul Ioasaf, schimnicul Antonie din Epidaur,care i-a dat numele Nifon la călugărie, şi Zaharia din Arta, un monah erudit crescut la Mănăstirea Vatoped dinAthos, care i-a fost şi părinte spiritual.După ce a fost hirotonit ierodiacon, din cauza temerii faţă de otomani, Nifon, împreună cu duhovniculsău Zaharia şi alţi fraţi, a fugit în Albania, ajungând mai întâi într-un loc numit Dirachion, apoi la Croia(Kruja). Aici, Nifon a fost hirotonit ieromonah la curtea despotului Gheorghe Kastrioti (Scanderbeg), un mare apărător al ţării împotriva ameninţării otomane. Zaharia şi Nifon au rămas în Croia până în primăvara anului1466, când sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a atacat Albania, dar nu a reuşit să o cucerească. După plecarea din Albania, au ajuns la cetatea Ohridei din Bulgaria, la Mănăstirea Maicii Domnului. Aici, din păcate, nu au găsit liniştea dorită, deoarece, în scurt timp, sultanul Mehmed al II-lea a ordonat surghiunirea arhiepiscopului Dorotei, împreună cu mulţi preoţi, inclusiv Zaharia şi Nifon, la Constantinopol. Marco Xilocarav, fost patriarh ecumenic, a fost trimis să conducă la Ohrida. După ce Zaharia a trecut în neființă, îmbolnăvindu-se și murind la scurt timp de la exilul său, ieromonahul Nifon s-a îndreptat spre Muntele Athos, la Mănăstirea Cutlumuș, fondată de Hariton, fostul mitropolit al Ţării Româneşti (1372-1381). Din motive necunoscute, nu a rămas acolo, căutând mai multănevoință, și s-a retras o perioadă în peștera Crit. A fost, însă, chemat la Marea Lavră a Sfântului AtanasieAthonitul. Ulterior, a mers la Mănăstirea Dionisiu, iar în anul 1483, după decesul mitropolitului Partenie, a fost ales în funcția de Mitropolit al Tesalonicului.În calitate de mitropolit, în cei trei ani de activitate pastorală (1483-1486), un moment remarcabil al slujirii sale a fost participarea la Sinodul de la Constantinopol; acest sinod a fost consemnat pentru condamnarea deciziilor Sinodului unionist din 1439 ce avusese loc la Florența. La finele anului 1486, după decesul patriarhului ecumenic Simeon, Nifon a fost ales să ocupe scaunul rămas vacant. Din păcate, conducerea sa a fost de scurtă durată, întrucât în a doua parte a anului 1488,sultanul l-a destituit din funcție.După plecarea de la scaunul patriarhal, s-a retras la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, situată înapropierea orașului Sozopolis, în Golful Burgas (Bulgaria de astăzi). În perioada cât a stat în acea mănăstire,aproape de Akra, orașul aflat nu departe de țărmul Mării Negre, a fondat un schit dedicat „Sfântului Nicolae”, pe care l-a închinat Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”. După un exil de opt ani, în jurul mijlocului anului 1496, a fost adus din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. Totuși, nici de această dată nu a reușit să rămână în funcție până în sfârșitul anului 1498, moment în care este trimis în exil la Adrianopol, având rolul de slujitor la Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan”. Între timp, Radu cel Mare, domnitor al Ţării Româneşti, aflând despre viața lui plină de sfințenie, dar și despre înțelepciunea sa, alături de lucrarea sa tradusă din greacă în slavonă, lucrare ce se găsește în manuscrisele românești, împreună cu Învățăturile lui Neagoe Basarab adresate fiului său Teodosie, s-a hotărâtsă îl contacteze pe patriarh în timpul unei vizite la Constantinopol. De fapt această călătorie avea drept scopplata tributului către Înalta Poartă, iar trecerea prin Adrianopol a avut loc cu acordul autorităților otomane. Radu i-a propus patriarhului să ocupe scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti. Astfel, în primăvara anului 1503, Nifon, fostul patriarh ecumenic, a ajuns în Ţara Românească și a convocat la Târgovişte un Sinod Mitropolitan mixt, care a inclus atât clerici, cât și mireni. Acest sinod adiscutat despre organizarea Bisericii străbune din Muntenia la începutul secolului al XVI-lea. Printre deciziileluate s-a numărat înființarea Episcopiilor Râmnicului și Buzăului, alegerea episcopilor titulari, dar și mutareareședinței mitropolitane de la Curtea de Argeș la Târgovişte. Această ultimă decizie a fost pusă în aplicare la16 august 1517, după sfințirea bisericii de la Mănăstirea Curtea de Argeș, când sinodul mixt, condus deTeolipt I, patriarhul Constantinopolului, a propus canonizarea Sfântului Nifon, în perioada domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521). După ce a intrat în conflict deschis cu domnul Radu cel Mare, acesta acceptând căsătoria surorii sale, domnița Caplea, cu Bogdan, un boier din Moldova căsătorit, care fugise în Ţara Românească pentru a scăpade furia lui Ştefan cel Mare, motivată de trădare, mitropolitul Nifon s-a retras în vara anului 1505, stabilindu-se la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos. Un an mai târziu, el și ucenicul său Ioasaf, care a murit ca martir în Constantinopol, fiind aruncat în flăcări de turci, au plecat la Mănăstirea Dionisiu. Acolo, la 11august 1508, Nifon a trecut în cele veșnice. Şapte ani mai târziu, în anul 1515, Neagoe Basarab, aflat în al treilea an de domnie, a cerut, printr-o scrisoare îndreptată către egumenul Mănăstirii Dionisiu, aducerea raclei cu moaştele Sfântului Nifon într-o procesiune în Ţara Românească. După ce acestea au ajuns în ţară, mitropolitul Neofit le-a întâmpinat laMănăstirea Dealu, unde au fost așezate spre cinstire într-o raclă realizată de Neagoe Basarab. Aceasta, din argint aurit, era ornamentată cu pietre prețioase și emailuri. Pe capacul raclei se afla încrustat chipul Sfântului Nifon, iar dedesubt, la picioarele lui, era reprezentat domnul în genunchi, rugându-se. Moaştele au rămas în Mănăstirea Dealu până a doua zi după târnosirea Mănăstirii Curtea de Argeş, care a avut loc pe 16 august 1517, atunci când a avut loc și proclamarea canonizării sfântului în prezenţa patriarhului ecumenic Teolipt I; aceasta a fost prima canonizare desfăşurată pe teritoriul țării noastre. Dupăaceste evenimente, moaştele sfântului s-au întors la Muntele Athos, fiind însoţite de o delegaţie condusă demitropolitul Neofit al Ţării Româneşti, și au fost așezate la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte. Egumenul Mănăstirii Dionisiu, impresionat de modul în care a fost cinstit sfântul în fosta sa eparhie, i-a trimis lui Neagoe Basarab, ca un gest de recunoștință, capul și mâna dreaptă ale Sfântului Nifon. Ca semnde aleasă cinstire, voievodul muntean a construit o biserică pe mormântul sfântului, având hramul Sfântul Nifon, pe lângă dăruirea acelei racle din argint masiv aurit, iar mănăstirea a fost îmbogățită cu multe danii șizidiri. Darurile primite, adică moaştele, au fost purtate de Neagoe Basarab peste tot pe unde călătorea. Ulterior, el a dăruit moaştele Mănăstirii Curtea de Argeş. Apoi, acestea au fost așezate corespunzător, mâna dreaptă într-o raclă de argint realizată de episcopul Iosif al Argeșului, în data de 11 august 1795, iar capulîntr-o altă raclă, realizată de arhimandritul Partenie și împodobită, în 1799, tot de episcopul Iosif al Argeșului. În anul 1949, moaştele Sfântului Ierarh Nifon au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Craiova, avândhramul „Sfântul Dumitru”, unde se află și astăzi. Slujba Sfântului Nifon a fost tradus din limba greacă în română și a fost publicat la Sibiu în 1806 de episcopul Iosif al Argeșului. Ulterior, au existat și alte ediții, printre care cea din 1841, republicată de ierodiaconul Dionisie, care avea să devină Episcop al Buzăului, dar și în Mineiul de la Neamț din 1847, urmat de ediția din 1894 a Sfântului Sinod. Din anul 1862, prăznuirea lui a fost permanent introdusă în bisericile din Ţara Românească prin intermediul Mineiului de la Râmnic. Totuși, el este considerat mai mult un sfânt local, pomenit în principal în Ţara Românească și la Muntele Athos. În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât extinderea cultului Sfântului Ierarh Nifon al Constantinopolului, alături de alți sfinți locali, în întreaga țară, astfel că numele său a fost adăugat în calendarul anual al bisericii.Iubiți credincioși, este important să înțelegeți că în secolul al XVI-lea, Biserica Ţării Româneşti se afla într-o stare deoarecare dezorganizare, deoarece scaunul Ungrovlahiei era gol, iar mitropolia de peste Olt se afla deja într-undeclin considerabil. În același timp, populația țării crescuse semnificativ, ceea ce a făcut ca un singur ierarh sau chiar doi să nu aibă capacitatea de a răspunde cerințelor religioase ale credincioșilor. Îmbunătățirea acestei situații în Biserica noastră a fost o sarcină pe care voievodul Radu cel Mare (1495-1508) și-a asumat-o cu dorința de a o împlini cu sprijinul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Este de menționat că domnitorul se confrunta în acea vreme cu haosul feudal, ceea ce a determinat o politică de centralizare a statului. Spre deosebire de Moldova, în Ţara Românească acest proces de centralizare a avut loc cu aproape 50 de ani mai târziu. Biserica Ortodoxă a susținut această inițiativă, iar ajutorul a venit din partea fostului Patriarh de Constantinopol, Sfântul Nifon, care fusese înlăturat de otomani. Apreciindu-l ca un conducător spiritual înțelept, Radu cel Mare, cu acordul turcilor, l-a adus în țară, probabil în primăvara anului 1503. Conform lui Gavriil Protul, acesta i-a solicitat să „corecteze” situația Bisericii. Aflând de realitatea „bisericiiafectate și cu obiceiuri deranjate și neglijate”, Sfântul Nifon a convocat un mare sobor format din „toți egumenii de la mânăstirile din Ungrovlahia și tot clerul bisericii… împreună cu Domnul, boierii, preoții și mireanii” – fără nicio mențiune a unui ierarh al țării, deoarece nu exista – și „a reglementat toate obiceiurile conform pravilă și pe baza așezământului Sfinților Apostoli”. Conform Vieții Sfântului Nifon, editată de Mitropolitul Tit Simedrea, atunci când a început reorganizarea ierarhiei muntene, Sfântul Nifon l-a sfătuit pe Radu cel Mare să transfere mitropolia din Argeșla Târgoviște, ceea ce nu a reușit să realizeze, hotărând în schimb înființarea a două episcopii: la Râmnic și laBuzău, pentru care a hirotonit doi episcopi. În Viața Sfântului Nifon, scrisă de Gavriil Protul, nu se menționează că în cadrul acestui sobor a fost desemnat un ierarh pentru Mitropolia Ungrovlahiei. Aceasta sugerează că, în acea perioadă, responsabilitățile mitropoliei erau gestionate de el însuși. Este cunoscut că Sfântul Voievod Neagoe Basarab, considerat fiul spiritual al Sfântului Ierarh Nifon, a beneficiat de o excelentă educație creștină, devenind un susținător înflăcărat al Ortodoxiei și un exemplupentru viitorii conducători celebri precum Matei Basarab, Vasile Lupu, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. Numele Sfântului Ierarh Nifon este asociat cu dăruirea sa pentru spiritualitatea și culturanoastră națională. Acesta se referă la apariția trilogiei macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Tetraevangheliarul” (1512), toate fiind tipărite la îndemnul repetat al Sfântului Ierarh Nifon, sub conducerea lui Radu cel Mare și a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în orașul Târgoviște.