Aducerea cinstitei icoane a Preacuratei Fecioare Maria din cetatea Vladimir la Moscova

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Aducerea cinstitei icoane a Preacuratei Fecioare Maria din cetatea Vladimir la Moscova

Aducerea cinstitei icoane a Preacuratei Fecioare Maria din cetatea Vladimir la Moscova
(26 august)

 

    În zilele binecredinciosului şi marelui domn Vasile Dimitrievici, singurul stăpînitor al Rusiei, şi în vremea Sfîntului mitropolit Ciprian, a fost năvălirea lui Temiraxac, împăratul agarenilor, asupra pămîntului Rusiei. Acela, sculîndu-se cu mare putere de la Răsărit şi prădînd multe împărăţii, a ajuns în părţile Rusiei. Deci, apropiindu-se de hotarele pămîntului, a luat cetatea Eleciul şi a robit pe voievodul Eleciului, şi a ucis o mulţime de creştini, căci era mare urîtor şi cumplit chinuitor al neamului creştinesc. Apoi se mai lăuda că tot pămîntul Rusiei are să-l pustiască, ca să dezrădăcineze creştineasca credinţă; deci, îşi pregătea drumul său spre cetatea Moscova, vrînd să o risipească pe ea. Auzind marele domn Vasilie Dimitrievici acest lucru, şi-a adunat oastea sa şi s-a dus în cetatea Colomni.

    De acolo plecînd, a stat la malul rîului Ochi, tăbărînd împotriva vrăjmaşului, iar Temiraxac a stat într-un loc 15 zile. Deci, înştiinţîndu-se marele domn şi toată creştineasca oaste de marea putere a păgînului împărat, care venise cu multe cete, şi auzind despre scopul lui, şi-a ridicat mîinile spre cer împreună cu toţi ostaşii şi se ruga cu lacrimi Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru izbăvirea sa de acel agarean fără de Dumnezeu. Ei chemau în ajutor pe cei mai mari plăcuţi ai lui Dumnezeu, pe Sfinţii Ierarhi Petru şi Alexie, pe Cuviosul Serghie şi pe ceilalţi sfinţi făcători de minuni ai Rusiei.

    Apoi a trimis în cetatea Moscova, la părintele său cel duhovnicesc şi la Preasfinţitul mitropolit Ciprian, ca să poruncească poporului să facă post şi rugăciune. După aceea să trimită în cetatea Vladimirului, ca să ia de acolo icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să o aducă în Moscova, pentru apărarea împărăteştei cetăţi a Rusiei. Deci, Ciprian, mai înainte de acea poruncă, se gîndea ca să aducă acea cinstită icoană; deci, cînd i-a venit poruncă de la voievod, atunci a mulţumit lui Dumnezeu că tot acelaşi gînd a pus şi-n inima marelui domn. El avea acea împreună glăsuire a lui cu al său gînd, ca pe o adeverire de bunăvoinţă a lui Dumnezeu, ca minunata icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să se mute la dînşii. Deci, din duhovnicească rînduială, acei bărbaţi îndată au trimis la Vladimir după acea cinstită icoană. Apoi mitropolitul Ciprian, adunînd toată duhovniceasca rînduială şi mulţime de popor, se ruga soborniceşte pentru biruinţă asupra vrăjmaşului. El le-a poruncit tuturor să poftească la rugăciune, pînă şi el singur nu se depărta de la biserică, făcînd slujbă şi rugîndu-se ziua şi noaptea cu vărsare de lacrimi pentru marele voievod, pentru oastea lui, cum şi pentru toţi pravoslavnicii creştini.

    Deci, cînd cinstita icoană a pornit de la Vladimir şi se apropia de cetatea Moscovei, în 15 zile ale lunii august, la praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a ieşit întru întîmpinarea ei Preasfinţitul Mitropolit cu tot soborul duhovniceştei rînduieli, împreună cu mult popor; şi, văzînd sfînta icoană, au căzut la pămînt şi s-au închinat ei, ca singurei Preasfintei Născă-toare de Dumnezeu, care venise la dînşii, şi primind-o cu negrăită bucurie, vărsau multe lacrimi privind spre dînsa şi rugîndu-se ca să se izbăvească de năvălirea agarenilor. Însă nu le-a fost în deşert rugăciunea lor, pentru că chiar în aceeaşi zi în care preacinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost adusă în Moscova, Temiraxac, păgînul împărat al agarenilor, îngrozindu-se de o înfricoşată vedenie pe care a văzut-o în vis, s-a tulburat şi a fugit înapoi cu toată puterea sa, nefiind gonit de nimeni.

    Vedenia aceea a fost astfel: vedea înaintea sa un munte preaînalt, pe al cărui vîrf mergeau împotriva lui arhiereii şi aceia avînd toiege în mînă îl îngrozeau pe el; iar deasupra arhiereilor a văzut în văzduh o strălucire neobişnuită şi stînd în mijloc o împărăteasă într-o slavă negrăită, îmbrăcată în haină de profiră, cu raze în chip de fulger şi strălucitoare mai mult decît soarele; iar împrejurul ei era mulţime nenumărată de ostaşi înarmaţi care îi slujeau ei şi pregătindu-se ca de război, iar împărăteasa avea mîinile în sus, ca o rugătoare. Apoi a văzut-o pe ea ameninţîndu-l cu groază, ca să se ducă din hotarele pămîntului Rusiei, ca şi cum poruncea ostaşilor săi să pornească contra lui. De acea înfricoşată vedenie s-a cutremurat Temiraxac, a sărit înspăimîntat din pat şi a răcnit: "O, vai mie, ce este această vedenie înfricoşată?" Şi tremurînd, se temea suspinînd şi era ca într-o nepricepere; iar după un ceas venindu-şi în fire, a chemat pe domni şi pe voievozi şi a început a le spune lor ceea ce văzuse, tremurînd încă de frică.

    Aceia, auzind cele ce li se spunea şi văzînd pe împăratul lor tremurînd, asemenea s-au înspăimîntat şi nepricepîndu-se, ziceau: "Ce să fie aceasta?" Unii ziceau: "Împărăteasa care s-a văzut, este Maica lui Iisus Hristos, Domnul creştinilor, şi se cunoaşte că voieşte să apere pe creştini, pentru că dînsa le este lor ajutătoare şi purtă-toare de griji". Temiraxac a zis: "Dacă creştinii au o ajutătoare ca aceea, apoi în deşert ne-am pornit asupra lor, şi fără de spor ne ostenim, căci măcar pe unul din cei ce stau dinaintea ei, de l-ar trimite asupra noastră, pe toţi ne va birui şi nici loc nu vom putea găsi încotro să fugim". Astfel plîngîndu-se acel împărat păgîn, s-a întors înapoi cu toată puterea agarenească, fugind cu ruşine. Aceasta fiindcă li se părea agarenilor că multe cete de ostaşi din pămîntul Rusiei vin în urma lor şi pentru aceea fiind cuprinşi de frică mare, unul pe altul se călcau, aruncîndu-şi armele, prăzile şi dobînzile lor. Astfel le-a fost acelor dreptcredincioşi biruinţa asupra vrăjmaşilor, fără de război şi fără vărsare de sînge, cu rugăciunile Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.

    Acea năvălire a lui Temiraxac cu agarenii şi minunata lui gonire din pămîntul Rusiei s-a întîmplat în anul de la facerea lumii 6903 (sau 1395 de la Hr.) şi din vremea aceea, în împărăteasca cetate Moscova s-a aşezat praznicul întîmpinării icoanei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Vladimirsca, întru neuitata şi mulţumitoarea pomenire a minunatei izbăvitoare de agareni. Această izbăvire s-a făcut prin apărarea sfintei ei icoane, căreia cu Cel născut dintr-însa, lui Hristos Dumnezeu totdeauna de la noi să-I fie cinstea, mulţumire şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna august

Cuvinte cheie: Aducerea cinstitei icoane a Preacuratei Fecioare Maria, Fecioara Maria

Cautare:

Aducerea cinstitei icoane a Preacuratei Fecioare Maria din cetatea Vladimir la Moscova

Vizualizari: 470

Id: 1778

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.