
Facebook: facebook.com/resurseortodoxero Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
Ev. Matei XIV, 22-34
Capitolul XIV
22. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă
înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
23. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur.
Şi, făcându-se seară, era singur acolo.
24. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită
de valuri, căci vântul era împotrivă.
25. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând
pe mare.
26. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că
e nălucă şi de frică au strigat.
27. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu
vă temeţi!
28. Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte
să vin la Tine pe apă.
29. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe
apă şi a venit către Iisus.
30. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat,
zicând: Doamne, scapă-mă!
31. Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule,
pentru ce te-ai îndoit?
32. Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.
33. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti
Fiul lui Dumnezeu.
34. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.
Categoria: Evanghelii duminicale
Cuvinte cheie: Duminica a 9-a dupa Rusalii, Umblarea pe mare, Potolirea furtunii, Evanghelii duminicale
Cautare:
Evanghelia Duminicii a 9-a dupa Rusalii - Umblarea pe mare - potolirea furtunii
Vizualizari: 3138
Id: 3003
Imagine:

Ev. Matei XVII, 14-23;
Capitolul XVII
14. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I
în genunchi,
15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul .....
Ev. Luca V, 1-11
Capitolul V
1. Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu,
şi El şedea lângă lacul Ghenizaret,
2. A văzut două .....
