Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Matei 15:1-9)

“Şi a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni” (Isaia 29:13).

Aceste cuvinte vor fi repetate de Domnul Iisus Hristos fariseilor şi cărturarilor din Ierusalim care-L întrebaseră de ce ucenicii Lui calcă datina bătrânilor și nu-şi spală mâinile înainte de a mânca pâine: “Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: "Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Matei 15:1-9).

Din aceste cuvinte înțelegem că apropierea de Dumnezeu este dovedită prin fapte și o schimbare a inimii, nu doar prin cuvinte. Lui Dumnezeu nu-i place formalismul. El așteaptă de la noi să avem o credință autentică, exteriorizată prin fapte concrete ce pornesc din inimă, nu doar vorbe frumoase și goale. Din păcate, mulți oameni credincioși se concentrează pe forme exterioare de evlavie, dar le lipsește sinceritatea interioară. O astfel de închinare formală nu are valoare înaintea lui Dumnezeu, deoarece este rodul unor obiceiuri omenești, bazate pe principii lumești.

Unii creștini zic: “Am citit rugăciuni, dar nu s-a schimbat nimic”. Acest lucru se întâmplă atunci când în timpul rugăciunii gura vorbește, dar mintea și inima sunt nu la Dumnezeu, ci la probleme și grijile cu care te confrunți. De asemenea, inima celui ce se roagă poate fi departe de Dumnezeu, atunci gura lui rostește cuvinte evlavioase, dar intențiile lui ascunse nu sunt sincere.

Alții, după ani de zile de participare la rugăciunile de la biserică, așa și nu au înțeles că închinarea lui Dumnezeu nu poate fi redusă doar la formele exterioare ale cultului (aprinderea lumânărilor, sărutarea icoanele, îngenuncherea, postul etc.), care nu sunt scopul în sine, ci mijloace de a ne pregăti inima și mintea pentru comunicarea tainică cu Dumnezeu.

Inima poate rămâne departe de Dumnezeu atunci când închinătorul este concentrat pe respectarea unor reguli, tradiții sau formule de rugăciune, ignorând esența relației vii cu Dumnezeu care se zidește pe dragoste, ascultare, devotament, schimbare interioară.

În esență, orice încercare de a menține o imagine religioasă exterioară, lipsită de credință vie, devoțiune și fapte, duce la formalism. În timp ce adevărata cinstire a lui Dumnezeu constă în aplicarea în practică a poruncilor Lui: “De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele!” (Ioan 14:15).

Prima poruncă este “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Iar a doua, la fel de importantă ca prima: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Aceste două porunci sunt fundamentul vieții creștinești. Împlinirea lor face ca inima noastră să fie aproape de Dumnezeu.