MÂNĂSTIREA  CRASNA

Judeţul Prahova

- scurt istoric -

S-au împlinit de curând 180 de ani de când, cu râvnă dumnezeiască şi muncă ţărănească, cu smerenie călugărească şi inimă boierească, pe aceste meleaguri cu o istorie aparte, pe moşiile stăpânite de cetele de neam, de acei moşneni devălmaşi, împreună cu vătafii lor de plai, care asigurau pavăză Ţării Româneşti dinspre Transilvania aflată sub ocupaţie străină, s-a început a se clădi acest schit Crasna, ceea ce înseamnă ,,frumoasă’’, având hărăzit hramul ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena’’, ,,în muntele Ursoaia, în poale, în locul ce se numeşte Seciul, pe apa Crasna, pe moşia noastră Izvoarele’’.

CTITORII  MÂNĂSTIRII  CRASNA

            Ctitorii acestui sfânt lăcaş sunt monahul Chesarie şi fiul său, Nicolae, care va intra şi el în cinul monahal. Alături de ei, miluitori, ostenitori şi donatori au mai fost polcovnicul Panca şi soţia sa, Joiţa, din Văleni, precum şi mai mulţi moşneni din Izvoarele şi din alte aşezări.

Chesarie s-a numit ca mirean Constantin Potlogescu, fiind alintat Dinu. Fiu al preotului Radu Potlogea (Potlogescu) din satul Izvoarele,  Dinu s-a născut în preajma anului 1755. Învăţătura de carte şi educaţia o capătă în casa părintească, apoi la Şcoala de Cateheţi de la Episcopia Buzăului. Dinu Potlogescu a moştenit o însemnată avere, pe care s-a preocupat să o sporească prin cumpărări şi a dobândit o  educaţie aleasă. Fără îndoială un om cu înaltă conştiinţă, un om smerit, încât nici măcar n-a pus să i se zugrăvească portretul în tabloul votiv al bisericii, el era cult, ordonat, tipicar şi strângător. Gândul pentru construirea unui schit nu a fost unul de moment, trecător, datorat împrejurărilor bătrâneţii. Nu! Avea o dragoste nativă, curată pentru biserică, era un om credincios şi cu frică de Dumnezeu. În plus, îi va avea drept mentori pe monahul Arsenie de la Ghighiu şi pe însuşi episcopul Buzăului, Chesarie. Nu putea fi decât un om bun. Faptele-i vor demonstra credinţa în Dumnezeu, spiritul conciliant şi ambiţia. Cu o caligrafie aleasă, aşa cum ne apare în documente, ajunsese un boiernaş local: logofeţel (1794) şi postelnicel (1806).

El a fost căsătorit cu Ecaterina (Catrina), fiica vătafului de plai Mareş. Bunicul Catrinei a fost Ene vătaful, cel care-a ctitorit biserica de la Homorâciu (1744), aşadar un alt exemplu de bărbat credincios. În 1777 li se naşte pruncul Nicolae, care s-a căsătorit în 1797 cu Maria, fata protopopului din Fundeni. Din nefericire, soţia lui Nicolae a răposat după doar 9 ani şi jumătate de convieţuire, fără a avea darul dumnezeiesc al copiilor.

Mare zbucium va fi fost în sufletul lui Dinu Potlogescu! Viaţa sa obişnuită, laică, lumească, s-a terminat! Ajuns la  apusul vieţii şi aflat într-o mică boierie, deşi tatăl său ce răposase în 1794 îl îndemnase către preoţie, poate fără noroc, poate ispăşind unele păcate, neştiind câte zile mai are de trăit şi mânat de gânduri plăcute lui Dumnezeu, Dinu ia decizia de a se călugări şi de a ridica un schit. Nu trebuie s-o uităm nici pe nevasta sa, Catrina, care-i ceruse să dăruiască unei mânăstiri o parte din averea lor.

Prin urmare, din 1807 Dinu intră frate (novice) la mânăstirea Cheia şi în perioada următoare îl va cunoaşte pe monahul Arsenie, venit de la Cernica. Acesta începe în 1814 să reconstruiască mânăstirea Ghighiu, pe locul unde existase o mănăstire din veacul al XVI-lea şi Dinu îi oferă sprijin material, intră în obştea Ghighiului şi aici va fi tuns în monahism (1822). Pelerinii ajunşi în lăcaşul de la marginea Ploieştiului – azi chinovie de maici – vor observa cum ,,Chesarie schimonahul’’ este menţionat în pomelnicul de la Ghighiu.

RIDICAREA  LĂCAŞULUI

Pentru că noul lăcaş monahal trebuia să aibă mijloace de subzistenţă, la 1 martie 1828, ,,robii lui Dumnezeu, Chesarie schimonahul fiul lui popa Radu Potlogescu din Izvoară şi cu fiul mieu Nicolae’’, dau episcopului o diată (testament) prin care donează viitorului schit întreaga lor avere mobilă şi imobilă. Donatorii spun că fiind ,,mânaţi de râvnă dumnezeiască’’, au hotărât să clădească ,,un sfânt schit pe moşia noastră Izvoarele, întru cinstea şi lauda Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu apostolii Constandin şi Elena şi al sfinţirii izvorului al prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu’’.

Ce frumos! Ce scop nobil! Ce binecuvântare!

Potrivit unei legende, călătorind pe aceste meleaguri, însuşi episcopul Chesarie al Buzăului i-ar fi spus lui Constantin Potlogescu: ,,Măi Dinule, aici era frumos pentru un schit’’. Din păcate, Dinu a răposat cu puţin înainte de 1839, fără să-şi vadă ctitoria gata în totalitate. Suntem însă încredinţaţi că el a murit împăcat sufleteşte, întrucât îşi dusese gândul măreţ şi misiunea la bun sfârşit. Bietului ctitor nici mormântul nu i-l ştim! Unde să-i aprindem o luminiţă? Unde i-e căpătâiul? Vedeţi în ce negură am trăit? Când citiţi toate acestea nu vă ţineţi ţanţoşi precum cocoşii, că, în plan cultural şi al ocrotirii a tot ceea ce este tradiţional şi valoros în România, acum trăim vremuri mai de batjocură decât atunci.

La 20 aprilie 1828, episcopul Chesarie poruncea lui Matei, protopopul plaiului Teleajen, să meargă la locul ales pentru a face molifta de punere a temeliei. La 6 mai acelaşi an, episcopia a dat actul de autorizare şi lucrările au început. Construit ,,la roşu’’, schitul s-a sfinţit la 6 decembrie 1829, aşadar de Sf.Nicolae, ,,pe când era o zăpadă de nu să vedeau gardurile de sub munte’’, de către episcopul Buzăului, P.S. Chesarie (1784-1846), primul stareţ fiind ieromonahul Silvestru, venit de la mânăstirea Ghighiu. Dovadă a bunei înţelegeri creştineşti, la doar un deceniu de la ctitorire, alături de munteni, în obştea Crasnei se găseau şi ardeleni, bulgari, sârbi şi greci.

Lăcaşul a constituit şi locul în care au învăţat carte copiii locuitorilor cătunului Băjenari, astăzi desfiinţat, situat cam la 1 km miazănoapte de schit. Prin 1955 mai trăiau aici câţiva bătrâni gârboviţi de ani şi de nevoi, care nu se lăsau duşi şi povesteau cu drag cum au învăţat carte de la călugării mânăstirii.

În acest amfiteatru natural izolat, cu pavăza munţilor şi a pădurii, cu o benefică expunere spre miazănoapte, într-o mică poiană situată la altitudinea de 750 m, pe malul stâng al pârâului Crasna, în muntele Ursoaia (1162m), ctitorii şi meşterii vremii au ridicat biserica, în formă de treflă, cu o singură turlă pe naos, cu ziduri groase de peste 1 m, din cărămidă şi piatră, întărită cu traverse de stejar, precum şi turnul clopotniţei şi un agheasmatar. Pictura în tehnica frescă a bisericii a fost realizată în 1834 de către Costache Eladie din Ploieşti şi de fiul său, Toma şi ea nu a cunoscut decât o singură restaurare, făcută în 1992 de către pictorul Ion Chiriac. Deosebit de valoros este iconostasul cu foiţă de aur, care a fost realizat la Viena (Austria), în 1853, fiind pictat de Anghel Tănase (Atanase) din Ploieşti (1858).

Ca avere, iniţial Crasna n-avu deloc doar o sfoară de moşie. Am putea spune – bazându-ne desigur pe documente – că acest lăcaş a fost unul dintre cele mai înzestrate ale epocii. Ctitorii au donat schitului Izvoarele sau Crasna locul pe care a fost clădit, întinse moşii în satul Izvoarele, Văleni, Măneciu, Parepa, muntele Bobu, o vie la Valea Călugărească şi un metoc Ploieşti, însumând câteva sute de pogoane, vite şi felurite acareturi. Cu toată vitregia vremii, catagrafia din 1865 evidenţiază la Crasna: 17 boi de jug, 7 junici, 8 mânzaţi, 21 de vaci mari, 410 mânzări, 230 de sterpe şi cârlani, 44 de berbeci, 56 de capre etc. Însă, datorită secularizării averilor mânăstireşti (1864), slabei administrări, numeroaselor pricini iscate, a unor terţe persoane cu interese, a neglijenţei, averea – în special cea imobiliară – va cunoaşte o continuă diminuare.

            VREMURI, VREMURI…

Obştea Crasnei a avut şi ea fluctuaţii, care reflectă istoria tumultuoasă: în anul 1838 avea 56 de vieţuitori, 1847 (50), 1860 (46), 1864 (33), 1871 (28), 1890 (9), 1900 (4), 1902 (2), 1916 (4), 1940 (10), 1955 (16), 1960 (nici unul), 1967 (3), 1982 (12), 2008 (33).

La 29 februarie 1865 la schit izbucneşte un incendiu, biserica fiind reparată între anii 1867-1869. Mai târziu, un alt incendiu a mistuit mai multe chilii, precum şi arhiva. În 1917 schitului i-au fost luate clopotele de către ocupanţii germani, în 1920 ajunge părăsit şi este jefuit de ocnaşii evadaţi de la Slănic, iar datorită decăderii, de la începutul secolului al XX-lea şi până în 1922, schitul a fost considerat metoc al mânăstirii Cheia. Biserica a fost şi ea afectată de cutremurele din 1940 şi 1977, a mai cunoscut unele mici reparaţii în anii ’50, fiind resfinţită la 9 noiembrie 1958, în vremea stăreţiei ierom. Damaschin, de către episcopul Teoctist Botoşăneanul, viitorul patriarh. De asemenea, biserica a fost reparată în 1976-1977, când, pentru a i se conferi soliditate, i s-au montat tiranţii de oţel.

DESFIINŢAREA

De-a lungul vremii, există documente şi mărturii, potrivit cărora aici s-a constatat îmbunătăţirea stării de sănătate a unor nevoiaşi. Crasna oferă totodată şi un exemplu de rezistenţă în timpuri potrivnice, oricare ar fi fost acestea. Prin decizia autorităţilor comuniste, în 1960 schitul este desfiinţat, devenind ,,biserică izolată monument istoric’’ şi până în 1967 se află în administrarea parohiei Izvoarele. Primăvara anului 1967 este şi primăvara Crasnei! De unde aici nu mai era decât fratele Pavel (azi ierom.Pantelimon), prin stăruinţa patriarhului Justinian, flacăra vieţii monahale este reaprinsă de către călugării Ghedeon şi Nicodim, Crasna intrând de acum sub ascultarea mânăstirii Sinaia şi aşa va rămâne până în 2001, când dobândeşte statutul de mânăstire.

RENAŞTEREA

Cu ajutorul lui Dumnezeu, printr-o deosebită mobilizare a obştii, în frunte cu stareţii Ghedeon, Galaction, Sebastian şi Nicodim, prin donaţiile credincioşilor şi miluitorilor, lăcaşul a fost înfrumuseţat, obştea a sporit, iar oamenii au început să-i treacă pragul în număr tot mai mare, ctitoriei adăugându-i-se şi alte mari realizări: biserica ,,Acoperământul Maicii Domnului’’, construită între 1992 şi 1998, târnosită la 18 octombrie 1998 de către P.F.Patriarh Teoctist, Altarul de Vară ,,Sf.Ilie’’, sfinţit la 17 iulie 2005 de un sobor în frunte cu Î.P.S.Teofan, Paraclisul ,,Duminica Sfinţilor Români’’, sfinţit la 22 iulie 2007, de un sobor de arhierei în fruntea cărora s-a aflat mitropolitul Olteniei, Î.P.S. Teofan, odinioară monah la Crasna. De menţionat că pictura bisericii noi, cea a altarului de vară şi a paraclisului, este opera pictorilor bucureşteni Daniela şi Ioan Moldoveanu. Specific paraclisului este iconografia reprezentând doar sfinţi români, pe un fond de foiţă de aur.

La limita nord-estică a mânăstirii se află o cruce de piatră, pictată, datând din 1873. Tot în incintă se află o troiţă a eroilor, un mic lac cu nuferi, grădinile de zarzavat, serele, livada şi gospodăria mânăstirii. Aproape de biserica veche, spre răsărit, există o fântână săpată vreme de trei ani, începând din 1930, până la adâncimea de 24 de m de către minerii de la salina Slănic, iar de aici până la 37 de m de către ierom. Iosif Cheşca. Lăcaşul are apă curentă adusă din munte, centrală termică şi mai dispune de o prisacă, două sere, livadă şi pădure, mijloace de transport. Din anul 2007, trapeza modernă şi arhondaricul asigură într-un cadru modern masa şi cazarea pelerinilor.

Pe lângă slujbe religioase deosebit de frumoase, credincioşii mai descoperă la Crasna o însemnată bibliotecă (Moliftelnic din 1722, Mărgăritare al Sf.Ioan Zlatoust 1746, Octoih din 1811, Liturghier de la Iaşi 1818, Anastasimar în limba română tipărit la Viena în 1823, Triod tipărit la mânăstirea Neamţ în 1833, Biblia de la Bucureşti 1856), precum şi o valoroasă colecţie de icoane pe lemn din sec.XVIII-XIX, de manuscrise, cărţi vechi şi de obiecte bisericeşti, care vor alcătui în curând o importantă colecţie muzeală.

Dovadă a vieţii monahale desăvârşite de la Crasna este şi un fapt mai puţin întâlnit: dintre cei închinoviaţi aici, nu mai puţin de şase au ajuns în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, fără a mai vorbi de numeroşi preoţi şi de cei ajunşi stareţi. Astfel, Î.P.S.Teofan, hirotonit ieromonah la Crasna în 1985, este astăzi arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Î.P.S.Teodosie, monah în 1990, este arhiepiscopul Tomisului. P.S.Galaction, închinoviat în 1977, stareţ al Crasnei vreme de 20 de ani, este episcopul Alexandriei şi Teleormanului. P.S.Sebastian, tuns în monahism în 1988, ulterior stareţ aici, este episcop al Slatinei. P.S.Ciprian, actualul episcop vicar, a fost monah la Crasna în 1992, iar P.S.Ambrozie, episcopul de azi al Giurgiului, în 1990.

            CRASNA  OFERĂ  O  PILDĂ!

Crasna a avut timpuri de zidire şi de dărâmare, când se părea că sfârşitul îi e aproape şi o paşte pustia şi nu o dată a fost pe marginea prăpastiei, dar după ce a răzbit prin vitregii mai întărită, iată cum azi Crasna susţine tinerii în şcoli teologice, îşi primeşte credincioşii în haină nouă şi cunoaşte o înflorire fără precedent în istoria sa. Şi dacă tot avem şase ierarhi, odinioară vieţuitori ai Crasnei, de ce n-am avea tot şase chinovii înfiinţate ori unde s-a reînnodat firul vieţii monahale şi prin osteneala unor călugări de la Crasna. Astfel, alături de primul schit ortodox românesc, Buna Vestire din Mirabella-Eclano, Italia (2007), cu stareţul Nicodim Burcea de la Crasna şi schitul Ianculeşti, din comuna prahoveană Şoimari, cu egumenul Benedict de la Crasna, mai avem: schitul Darvari din Bucureşti, reînfiinţat la 31 martie 1996, primul stareţ fiind Ambrozie, actualul episcop al Giurgiului; reînfiinţarea mânăstirii Balaciu, cu stareţul Teofil venit de la Crasna; înfiinţarea schitului Mălăeşti, din jud.Prahova, cu Antonie şi alţi monahi de la Crasna; înfiinţarea mânăstirii Halmyris de lângă Murighiol, judeţul Tulcea, pe locul unde au trăit Sfinţii Martiri Epictet şi Astion.

            PERSONALITĂŢI  LA CRASNA

De-a lungul existenţei sale de aproape două secole, pragul i-a fost călcat în primul rând de mulţimea de creştini simpli. Tu, iubite creştinule, eşti cel mai important şi odată ce ai păşit pe pajiştea de la Crasna, vei reveni negreşit, pentru că noi suntem încredinţaţi că, înălţând rugăciunea ta către Dumnezeu, vei fi mai împlinit şi liniştit, sufletul mai fericit, iar trupul uşor-uşor, precum un fulg.

Apoi, la Crasna au venit ierarhi ai bisericii, pelerini străini, ingineri, medici, ofiţeri, scriitori, actori, demnitari… Mulţi au aşternut câteva rânduri în Cartea de aur a mânăstirii, peste alţii s-a aşternut uitarea. La începutul secolului al XX-lea, istoricul Nicolae Iorga venea pentru prima oară la Crasna, descoperind o situaţie nu tocmai de laudă. El scrie în ,,România cum era până la 1918’’ că schitul ,,e făcut de boieri Izvoreni, pe la 1828’’. Locuind în ,,cetatea culturală’’ de la Vălenii de Munte,  marele savant a mai venit pe aici, aşa cum a făcut-o în 1924 şi lui îi datorăm declararea bisericii drept monument istoric.

La 6 august 1986, P.F. Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române însemna câteva rânduri în Cartea de aur, fiind ,,profund impresionat de această sihăstrie a Ţării Româneşti, de viaţa liturgică de aici, de ospitalitatea şi hărnicia Prea Cuviosului Părinte stareţ Galaction şi a întregii obşti, de înnoirea vieţii duhovniceşti permanente, precum şi de înnoirea continuă a aspectului fizic al clădirilor, mulţumesc lui Dumnezeu că am putut vizita astăzi la sfânta sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului, această vatră minunată şi binecuvântată de spiritualitate ortodoxă românească, demnă de-a fi făcută cunoscută pretutindeni’’.

P.F. Patriarh Teoctist a poposit la Crasna de mai multe ori. De pildă, la 22-23 iunie 1996, când dăruieşte lăcaşului o icoană cu inscripţie.

Din 1992, la solicitarea marelui om de cultură Horia Bernea (1938-2000), vechile strane, un tetrapod, un jilţ arhieresc, sfeşnicele împărăteşti şi alte exponate, alcătuiesc sala ,,Reculegere’’ de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, declarat în 1996 ,,Muzeul european al anului’’.

            La Crasna a fost şi cunoscutul poet Ioan Alexandru, care i-a compus o poezie:

Doi îngeri ţin pe braţe ctitoria

Oamenilor ce au dispărut

Lucrează în istorie străpunsă via

Vinul în sânge prefăcut.

Râul şi îngerii susţin cele rămase

Mărturia celor ce vor fi

Icoane umbrelor evlavioase

Priveghi de fiecare zi.

            De asemenea, la Crasna s-au rugat şi au slujit reputaţi teologi români, precum Arhim. Grigore Băbuş (1915-2008), Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim.Gavriil Stoica de la Zamfira şi Arhim. Justin Marchiş. O scurtă perioadă, Crasna a constituit locul de rugăciune al pustnicului Arsenie Praja, de felul său moţ din Apuseni, venit de la schitul Râmeţ, judeţul Alba, unde odinioară a vieţuit Sf.Ghelasie. Cuviosul Arsenie a răposat la 30 aprilie 1973 şi este înmormântat în cimitirul Crasnei.

Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!

,,Mănăstirea prahoveană Crasna se înscrie în şiragul de frumuseţe peisagistică, edilitară şi, mai ales, duhovnicească al locurilor sfinte din România.

În puţine locuri se poate vedea, precum la Crasna, întrepătrunderea firească dintre singurătatea monahală şi prezenţa pelerinilor. Călugării nu sunt deranjaţi în sihăstria lor de închinarea pelerinilor, iar aceştia se simt ca-n propria lor casă în incinta mănăstirii.

Mănăstirea Crasna a fost binecuvântată de-a lungul timpului cu oameni minunaţi. Ei au creat, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce se poate numi astăzi duhul Crasnei”.

           † TEOFAN, MITROPOLITUL  MOLDOVEI  ŞI  BUCOVINEI

                                         (fost monah la Schitul Crasna)

Hramul Altarului de vară – Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Şi lansarea monografiei ,,Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mânăstirii Crasna din judeţul Prahova’’

Duminică, 20 iulie 2008

            Slujba de hram a fost una cu totul specială şi a umplut inimile de bucurie numeroşilor pelerini. A început prin sfinţirea apei de la agheasmatar, apoi a continuat la Altarul de vară ,,Sfântul Ilie’’ şi a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu P.S. Galaction, episcopul Alexandriei şi Teleormanului, fost stareţ al Crasnei vreme de 20 de ani. Au luat parte peste 2000 de pelerini veniţi din Prahova, dar şi din Bucureşti, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Constanţa, Neamţ ş.a., monahi de la alte schituri şi mânăstiri, oficialităţi locale.

            Într-o atmosferă de mare sărbătoare, pe o vreme superbă, între orele 12.30-13.30 la Altarul de vară s-a desfăşurat festivitatea lansării monografiei, precum şi a unui scurt istoric, broşură de 24 de pagini. După alocuţiunea autorului, au luat cuvântul, pentru a omagia cartea: P.S.Galaction, episcop; arhimandritul Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor; cunoscutul istoric şi autor de cărţi, comandorul Aurel Pentelescu; Nicolae Costea-Teleajen, scriitor, autorul a 19 cărţi şi P.C. Arhimandrit Nicodim Dimulescu, stareţul mânăstirii.

                        Au luat parte la manifestare dl Constantin Trestioreanu, preşedintele Societăţii Culturale ,,Ploieşti – Mileniul III’’, dl Constantin Filimon, secretar general al S.N.P.V. ,,PRO LEX’’, dl Dumitru Comăniţă, primarul comunei Brebu, aprox.100 de credincioşi din satul natal al autorului, precum şi 20 de colegi de serviciu ai autorului cărţii, veniţi împreună cu familiile.

            Întemeindu-se în principal pe surse de la Arhivele Naţionale, prezenta istorie cuprinde 576 de pagini, bogat ilustrate şi încearcă să ofere cititorului o imagine a trecutului de zbucium al acestei mânăstiri, ajunsă acum un adevărat fenomen, de la fondare, trecând prin toate perioadele istorice, cu decăderi şi înfloriri şi ajungând până în zilele de acum. Cartea cuprinde un sumar în limbile română, greacă, italiană, franceză şi engleză. Cele peste 300 de fotografii, precum şi documentele anexate monografiei se constituie într-o adevărată cronică în imagini, demonstrând trăinicia şi frumuseţea rară a lăcaşului de la Crasna.

                    Lucrarea este înnobilată cu un cuvânt de binecuvântare al Î.P.S. TEOFAN, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

                        Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frăţească la trapeza cea nouă a mânăstirii.

MÂNĂSTIREA  CRASNA, JUDEŢUL PRAHOVA

Mănăstire de călugări, viaţă de obşte, 37 monahi.

ADRESA: Comuna Izvoarele, satul Schiuleşti, judeţul Prahova, cod poştal 107326; tel.0244.292.560/565. www.manastirea-crasna.com.

Hramuri: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena; Sf.Proroc Ilie Tesviteanul, Acoperământul Maicii Domnului, Duminica Sfinţilor Români.

Sursa bibliografică: Florin Şinca, Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mânăstirii Crasna din judeţul Prahova, Bucureşti, RCR Editorial şi Mânăstirea Crasna, 2008, 576 p.

          Florin Şinca