www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Pomenirea Sfintilor Apostoli Aristarh, Pud si Trofim, din cei saptezeci

Pomenirea Sfintilor Apostoli Aristarh, Pud si Trofim, din cei saptezeci

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, din cei şaptezeci
(15 aprilie)


Sfintii Apostoli Aristarh, Pud si Trofim

    Sfîntul Apostol Aristarh, pe care îl pomenesc Faptele Apostolilor şi epistolele Sfîntului Pavel către Coloseni şi către Filimon, a fost episcop în Apamia Siriei. Sfîntul Pud, de asemenea este pomenit de Sfîntul Apostol Pavel în epistola a doua către Timotei, unde zice: "Închină-se ţie şi Pud". El a fost bărbat drept şi credincios între boierii Romei, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi adunarea celorlalţi credincioşi. Acea casă s-a prefăcut după aceasta în biserică şi se numea "păstorească", în care se zice că şi Sfîntul Petru lucra cele sfinte.

    Pe Sfîntul Trofim la fel îl pomenesc Faptele Apostolilor, cum şi Sfîntul Pavel spune în aceeaşi scrisoare către Timotei, zicînd: "Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet". Sfîntul Trofim împreună cu Pud şi cu Aristarh au urmat în toate prigonirile Sfîntului Pavel; iar la sfîrşit, adică la tăierea lui Pavel de către Nero în Roma, au fost tăiaţi şi aceşti trei Apostoli ai Domnului, Aristarh, Pud şi Trofim, împreună cu Sfîntul Pavel.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Cuvinte cheie: Aristarh, Trofim

Cautare:

Pomenirea Sfintilor Apostoli Aristarh, Pud si Trofim, din cei saptezeci

Vizualizari: 1153

Id: 1572

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.