(Din Patericul Sfîntului Grigore Dialogul) Plăcutul lui Dumnezeu Paulin era de neam din părţile Acvitaniei;
în viaţa mirenească a fost unul din sfetnicii senatori ai Romei, dreptcredincios
şi temător de Dumnezeu, avînd ca soţie pe Tarasia, asemenea lui în credinţă
şi în faptele bune. Neavînd copii fireşti, luau copii săraci şi pe aceia în
loc de fii avîndu-i, îngrijeau de dînşii hrănindu-i şi frica lui Dumnezeu învăţîndu-i;
apoi au sporit din zi în zi în toate faptele bune, făcînd multe milostenii la
săraci, pe urmă şi singuri au voit să fie săraci pentru Dumnezeu. Vînzînd averile lor cele mari, şi pe toate împărţindu-le la
cei ce le trebuiau, vieţuiau în sărăcia cea de bună voie, ca unii din săraci,
spre dumnezeiasca purtare de grijă punîndu-şi nădejdea. Deci, sărăcind ei acum
cu totul, a venit un sărac cerînd milostenie, şi nu aveau la dînşii mai mult
decît o pîine; atunci a poruncit fericitul Paulin soţiei sale ca şi pe cea mai
de pe urmă pîine s-o dea săracului. "Se va îngriji - zicea dînsul -, Dumnezeu
de noi; iar noi să nu cruţăm a da celui ce ne cere pentru Dumnezeu". Tarasia, însă, nu a dat-o, ci a ţinut-o pentru a sa trebuinţă,
fiindcă nu avea ce să pună înainte la masa lor într-acea zi. Şi iată a intrat
la fericitul Paulin un trimis de la oarecare prieten al său bogat, spunîndu-i
că i se trimit de la dînsul, pe mare, o mulţime de bucate; dar o corabie ce
era mai pe urmă cu bucate s-a scufundat şi a pierit în adîncul mării. Aceasta
auzind-o Paulin, a zis către soţia sa: "Vezi, că de ai fi dat săracului pîinea
cea mai de pe urmă, nu s-ar fi cufundat în mare cea mai de pe urmă corabie cu
bucate; căci pentru zgîrcenie, averile multora le pierde Dumnezeu". Apoi, cu averile, pierzînd şi slava lumească şi toată deşertăciunea
lumii acesteia, au ieşit din Roma în părţile Campaniei, fiindcă îşi lăsaseră
acolo puţină avere pentru hrana lor; şi în cetatea ce se numea Nola, vieţuiau
lîngă mormîntul Sfîntului Mucenic Felix, slujind Domnului, şi de lume tăinuindu-se;
dar nu putea să se tăinuiască mult timp fapta cea bună a lui Paulin, şi pentru
aceea a fost luat cu sila la scaunul Bisericii Nolei şi, fără de voie, a primit
vrednicia episcopiei; deci, povăţuia turma sa cu sfinţenie şi cu dreptate, ca
un credincios ocîrmuitor înţelept, pe care l-a pus Domnul peste slugile Sale;
pentru că-i hrănea pe ei nu numai cu hrană sufletească, învăţîndu-i pe fiecare,
povăţuindu-i la calea adevărului, ci şi de hrana trupească şi de toate trebuinţele
oilor sale cuvîntătoare se îngrijea; pe săraci şi pe scăpătaţi, pe sărmani şi
pe văduve hrănindu-i şi îmbrăcîndu-i, şi pe cei robiţi răscumpărîndu-i pentru
libertate. În anii aceia s-a făcut, prin voinţa lui Dumnezeu, năvălirea
vandalilor asupra pămîntului Italiei, pe care prădîndu-l de tot, au venit şi
în părţile Campaniei, unde este cetatea Nola, şi acolo multe cetăţi şi sate
pustiind, au venit şi în eparhia lui Paulin, unde au prădat mulţime de popor
şi în ţara lor l-au dus pe mare în Africa. Într-acea vreme fericitul Paulin,
episcopul, pe toate cele ce le-a avut în episcopie le-a împărţit spre răscumpărarea
celor robiţi, şi spre hrana celor ce sărăciseră de năvălirea barbarilor şi acum
nu-i rămăsese lui nimic. Ostaşii vandalilor fiind cumpliţi şi fără de omenie,
chinuiau pe creştini ca să spună comorile cele ascunse în pămînt. Sfîntul Paulin
pătimea cu inima împreună cu ei, strigînd către Dumnezeu: "Doamne, fă ca pe
mine pentru aur şi argint să mă chinuiască, că Tu ştii unde am ascuns bogăţia
mea, adică în mîna robilor Tăi, săracilor şi scăpătaţilor". Odată a venit la dînsul o văduvă săracă, plîngînd: "Fiul meu
este robit de vandali şi aud despre dînsul că se află în Africa, la ginerele
lui Riga, împăratul vandalilor; deci, mă rog sfinţiei tale, pentru el, singură
nădejdea hranei mele şi toiagul bătrîneţelor". Iar omul lui Dumnezeu, cu toată
sîrguinţa căutînd de va afla ceva ca să dea celei ce cerea şi neaflînd nimic,
a zis către văduva cea săracă: "Femeie, nu am nicidecum ce să-ţi dau, fără numai
pe mine singur să mă iei, că iată întru a ta stăpînire mă dau ca un rob, deci,
să mă vinzi pe mine şi să-ţi răscumperi fiul sau pe mine în robie să mă dai
pentru fiul tău". Ea auzind acestea din gura unui astfel de bărbat, socotea aceasta
că este batjocură, mai mult decît milă; dar acest sfînt a încredinţat-o pe femeie,
că nu batjocură, ci adevărul grăieşte; şi a sfătuit-o ca, crezînd cele grăite,
să nu se înfricoşeze luînd pe episcop în robie pentru libertatea fiului ei. Deci, au mers amîndoi în Africa şi mergînd la vandali, sta la
poarta boierului, ginerele împăratului, la care era fiul acelei văduve şi, ieşind
boierul din casă, văduva a căzut înaintea lui, rugîndu-l cu plîngere, ca să
elibereze pe fiul ei. Iar bărbatul acela fiind mîndru nu numai că n-a voit să-l
elibereze pe fiul ei, dar nici să-i asculte cererea. Atunci văduva, arătînd
pe slujitorul lui Dumnezeu, Paulin, a zis: "Iată pe omul acesta îl dau în locul
fiului, numai să faci milă să-l liberezi pe fiul meu, căci unul născut îmi este". Iar el, cu faţa blîndă căutînd spre om, l-a întrebat, zicînd:
"Ce meşteşug ştii?" Răspuns-a lui Sfîntul Paulin: "Nu ştiu nici un fel de meşteşug,
fără numai a lucra la grădină, aceasta ştiu bine". Acestea auzindu-le boierul
s-a bucurat, căci un om ca acela îi trebuia, şi a dat pe fiul văduvei, pe care
ea luîndu-l, s-a întors la locul său; iar Sfîntul Paulin, rămînînd în robie,
a luat sub îngrijire grădina şi lucra ostenindu-se, iar stăpînul lui a început
a veni adeseori în grădină, şi pentru oarecare lucruri se întreba cu grădinarul
său; văzîndu-l înţelept şi cunoscător, vorbea cu el despre toate, apoi de multe
ori lăsîndu-şi pe casnicii şi prietenii săi, se îndulcea de cuvintele aceluia
foarte mult. Într-o zi, stăpînul vorbind cu el, Sfîntul Paulin a zis către
dînsul în taină: "Păzeşte-te acolo unde voieşti să mergi, căci se cade ţie să
te îngrijeşti pentru luarea împărăţiei vandalului, căci împăratul acesta, socrul
tău, va muri deodată de moarte grabnică, iar tu de te vei duce, apoi altul fără
de tine va lua împărăţia". Acestea auzindu-le boierul de la grădinarul său,
nicicum n-a tăcut, ci mergînd, a spus despre aceea împăratului; căci sfîntul
îi era foarte credincios lui, de vreme ce mai mult decît pe toţi îl iubea. Iar
împăratul îndoindu-se, a zis: "Voi să văd pe bărbatul acela de care spui". Iar
ginerele împăratului a zis: "Acum îi voi porunci, ca să-ţi aducă la prînz verdeţuri
din grădină şi-l vei vedea pe el". Deci, şezînd împăratul să prînzească, a intrat la dînsul Paulin
aducînd verdeţuri la masa împărătească, după porunca stăpînului său, iar împăratul
văzîndu-l, odată s-a cutremurat şi chemînd pe stăpînul lui, adică pe al său
ginere, taina pe care voia s-o ascundă i-a arătat-o lui, zicînd: "Sînt adevărate
cele ce ai auzit de la omul acela pentru că noaptea aceasta am văzut în vis
nişte boieri şezînd pe scaune şi făcînd judecată asupra mea, dar şedea şi acesta
în mijlocul lor şi cu judecată mi s-a luat toiagul şi puterea pe care dintîi
o luasem". Deci, l-a întrebat pe el cine este. "Pentru că eu pe acest bărbat
nu-l socotesc să fie vreun om din cei proşti, de vreme ce în mare vrednicie
l-am văzut pe el". Atunci ginerele împăratului luînd pe fericitul Paulin de o parte,
l-a întrebat pe el cine este. Şi a răspuns către dînsul omul lui Dumnezeu, zicînd:
"Robul tău sînt, pe care pentru fiul văduvei m-ai luat". Iar el cu dinadinsul
întreba ca să-i spună, nu ce este acum, ci ce a fost în ţara sa. Şi-l sfătuia
cu multe jurăminte ca să nu ascundă înaintea lui taina sa, să-i arate adevărul.
Iar omul lui Dumnezeu supărîndu-se şi neputînd să calce jurămintele, i-a spus
despre sine că este episcop; iar stăpînul lui auzind de aceasta, foarte mult
s-a temut şi cu smerenie i-a zis: "Cere de la mine ce voieşti, astfel încît
cu mari daruri să te întorci la pămîntul tău". Şi a zis către dînsul plăcutul
lui Dumnezeu Paulin: "O facere de bine de la tine doresc, pe care poţi s-o faci,
adică: ca pe toţi robiţii din ţara mea aduşi aici, să-i laşi liberi la locul
lor". Îndată, prin sîrguinţa boierului aceluia, prin toată Africa
au fost cercetaţi creştinii cei robiţi din pămîntul Campaniei, şi i-au adus
la Sfîntul Paulin. Atunci a fost eliberat cu cinste sfîntul păstor cu toate
oile păstoriei sale cele cuvîntătoare şi cu multe alte daruri şi cu hrană îndestulătoare;
apoi au mers cu corăbiile în ţara lor, cu veselie şi cu bucurie. Iar nu după
multă vreme, a murit Riga, împăratul vandalilor, după cum proorocise sfîntul;
iar în locul lui a luat împărăţia ginerele său. Astfel Sfîntul Paulin vînzîndu-se
pe sine singur în robie, multe popoare a scos din robie la libertate, urmînd
lui Hristos Domnul, Cel ce a luat chipul de rob şi a izbăvit neamul omenesc
din robia diavolului. Vieţuind Sfîntul Paulin, după ieşirea din robia vandalilor,
ani îndelungaţi, iar turma cea încredinţată lui, ca un păstor bun bine păscînd-o,
şi-a pus sufletul său pentru oi, apoi dînd multe milostenii la fraţii cei săraci,
şi necruţîndu-se pe sine singur, a trecut către începătorul păstorilor, Hristos,
Domnul său, de la care acum însutit primeşte, şi viaţă veşnică moşteneşte, slăvindu-L
pe El, în veci. Amin. Sfîntul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei
(23 ianuarie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
Cuvinte cheie: Sfantul Paulin Milostivul
Cautare:
Sfantul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei
Vizualizari: 1322
Id: 1392
Imagine:
Share:
Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul, Patriarhul Constantinopolului
Sfantul Ierarh Betranion, Episcop al Tomisului - Dobrogea (sec. IV)
Viata Sfantului Xenofont, a sotiei lui, Maria, si a fiilor lor, Ioan si Arcadie
Aducerea moastelor Sfantului Ierarh Ioan Gura de Aur, Patriarhul Constantinopolului
Viata Cuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul
Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan si Sfanta Mucenita Atanasia, cu cele trei fiice ale ei
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Cuvant la Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos
Soborul Sfintilor Parintilor nostri si marilor dascali si ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur
Viata Maicii noastre Sinclitichia
Viata Sfantului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Sfantul Sfintit Mucenic Ipolit si cei impreuna cu dinsul
Viata Cuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare
Viata Cuviosului Parintelui nostru Maxim Cavsocalivitul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.