Cat de fericit este cel ce multumeste lui Dumnezeu, in saracia si boala lui

Cei leneşi şi nerăbdători se necăjesc mult, şi cârtesc asupra lui Hristos zicând ca tâlharul cel rău gânditor: „De eşti Hristos, mântuieşte-te pe Tine şi pe noi". O, nebunie şi nepricepere a lor! Şi câţi, aflându-se în boală grea sau sărăcie mare, ori alt necaz ca acesta, n-au răbdat, ei hulesc, nelegiuiţii, pe Hristos, zicând asupra Lui: De ai fi fost Dumnezeunu ai fi lăsat să te răstignească cu atâta ruşine; şi ce ajutor poţi să ne dai nouă la atâta lipsă, necazuri şi chinuri ce avem? O, omule nemulţumitor! Ce ar fi trebuit să facă Cel prea bun pentru tine, şi n-a făcut? Acesta a dat pe Fiul său cel unul născut spre moarte de ocară; iar tu, nemulţumitorule, îl defaimi şi-l ocărăşti la atât de mic necaz ce ţi-a trimis ca să curăţească cu răbdarea ta păcatele tale, ca să nu te osândeşti în munca cea nesfârşită.

Iată, dar fraţilor, că cel ce poartă Crucea în silă, îşi pricinuieşte o muncă veşnică, precum şi Faraon, tâlharul cel rău, şi alţii. Şi cine o rabdă cu bucurie i se face veselie şi neîncetată aducere aminte de Mântuitorul, o nădejde tare şi arvună a vieţii veşnice în Rai, precum am văzut la tâlharul cel bun, care a auzit de la Domnul: „Astăzi cu Mine vei fi în Rai". Cu adevărat, o treaptă înaltă a săvârşirii este, să stea cineva răstignit pe Cruce şi să nu cârtească asupra lui Dumnezeu, sau oamenilor, sau Crucii, că este foarte grea; ci să rabde cu tărie pentru dragostea lui Dumnezeu, şi să mustre cu milă pe cei ce nu-l rabdă cu bunătate. O, cât de fericit este cel ce mulţumeşte lui Dumnezeu, în sărăcia şi boala lui, la lipsa fiilor şi a rudelor, şi la orice alt necaz! Şi nu numai atât, dar şi la moarte slăveşte pe Domnul pururea, şi rabdă orice necaz pentru dragostea Lui, precum făceau sfinţii Mucenici, slăvind pe Dumnezeu în suferinţa muceniciei, mulţumindu-i că i-au învrednicit pe ei să moară pentru numele Lui cel sfânt. O, fraţilor creştini! În Cruce aflăm mărire, şi nu la desfătare. De vom socoti cu de-amănuntul greutatea Crucii Stăpânului, ni s-ar părea a noastră foarte uşoară. Căci Domnul era de tot gol, fără nici un ajutor, şi zicea: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?". Iar noi nu suntem goi pe nici o Cruce ca acesta, ci avem puţină mângâiere de la prieteni şi rude; nu lipseşte de la noi Dumnezeu, fiindcă s-a făgăduit să fie cu noi în necazuri, şi cu ajutorul Lui putem să răbdăm. O, ticăloşia noastră! Dumnezeu cel adevărat a suferit cu trupul atâtea patimi şi moarte pentru păcatele noastre. Iar noi săracii şi cu totul întinaţii, să nu răbdăm puţină durere ce ne-a trimis-o bunătatea Lui spre îndreptarea noastră? O, nesocotinţa noastră! Să voim să căutăm pe Hristos cu toată îndestularea noastră! Acela se roagă pentru cei ce l-au răstignit zicând: „Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac". Şi noi nu voim să iertăm pe aceia ce ne greşesc cât de puţin? Tâlharul îl mărturiseşte pe Cruce, şi noi nemulţumitorii îl tăgăduim în necazuri, zicând: De ai fi fost Dumnezeu, ai fi făcut dreaptă judecată, să trimiţi necazurile celor necredincioşi şi oamenilor răi, iar nunouă care n-am greşit. O, nelegiuirea şi nesimţirea noastră! Să ne biruiască la credinţă un tâlhar? Să înţeleagă el într-o astfel de pedeapsă mai bine decât noi, folosul suferinţei şi astfel să fure în ultimul ceas al vieţii lui, Raiul şi să ruşineze pe câţi se lăudau să meargă cu Stăpânul la temniţă şi la moarte? Aşa trebuie să facem şi noi, să mărturisim pe Hristos la tot necazul şi la suferinţă, chiar de ar fi prea amară moarte; nu ca un tâlhar pocăit, ci ca nişte adevăraţi creştini şi fii ai lui Dumnezeu. Pentru că totdeauna trebuie să avem necazuri, căci fără suferinţe nu se învredniceşte cineva de odihnă. Căci dacă Stăpânul a pătimit atât, şi cu pătimirea a intrat întru slava şi fericirea Sa, cu atât mai mult se cuvine să pătimească robii Lui, ca să moştenească împărăţia care nu este a lor? Cum poate să fie robul mai mare decât stăpânul şi ucenicul decât dascălul? (...)

Hristos a suferit pentru noi toţi, şi noi nu voim să suferim pentru mântuirea noastră? Fiul lui Dumnezeu a vrut să se înalţe către Tatăl prin mijlocul defăimării, şi noi viermii de nimic, dorim onoruri şi laude? Nu ne-a făgăduit Hristos în această lume, bucurie sau desfătare; ci numai Crucea, necazuri şi suferinţe, după cum ne încredinţează înţeleptul Augustin, cu aceste cuvinte: „Toată viaţa creştinului, de va voi să trăiască după Evanghelie, nu este decât numai cruce şi mucenicie, împotriva întregii lumi care făgăduieşte bogăţie şi desfătare, şi apoi după puţin timp de bună norocire, cei nebuni şi înşelaţi, iubitori de lume, să se muncească în cealaltă viaţă totdeauna cu muncă neîncetată". Şi iarăşi „Câţi cu răbdare în necazuri, urmează lui Hristos, pentru puţina şi reaua pătimire, ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitorii lui Hristos, vor dobândi acea neauzită şi negrăită slavă veşnică a Raiului."

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 147-151)

Categoria: Articole

Cautare: