Multe familii încearcă astăzi să impună rugăciunea lungă şi deasă copiilor lor, dar, din păcate, se întâmplă ca aceştia să o urască mai târziu. La un moment dat, am citit cartea unui mare duhovnic contemporan, care îi scria unui copil destul de mare: „Nu trebuie să înveţi atâtea rugăciuni, rosteşte doar Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu!” Toate cele legate de sfinţenie, de măreţie şi Biserică un copil trebuie să le primească în măsura în care e capabil să le asimileze.
Un copil mic abia dacă reuşeşte să asculte întreaga pravilă a rugăciunilor dimineţii. Doar copiii extraordinari, aleşii Domnului, se pot ruga în mod conştient mai mult timp.
Este mai înţelept ca, gândindu-se bine, rugându-se şi sfătuindu-se cu cineva mai înţelept, părinţii să compună pentru copii o rugăciune scurtă sau o pravilă mică, compusă din rugăciuni scurte şi lipsite de complexitate. Fie ca aceasta să fie prima lor pravilă de rugăciune, după care, încetul cu încetul, odată cu înaintarea în vârstă, să se adauge câte o nouă rugăciune.
Va sosi, astfel, și ziua când el va dori să treacă singur de la rugăciunea pentru copii la cea din pravila mare. Copiii vor să-i imite întotdeauna pe cei maturi, iar atunci când vor face aceasta, vor avea o rugăciune statornică şi puternică. Altfel, copilul se va teme de părinţi şi doar se va preface că se roagă.
(Pr. Maxim Kozlov, Familia - ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 202-203)
Categoria: Familie
Cautare:
Copiii au nevoie de rugaciuni scurte si usoare
Vizualizari: 791
Id: 27251
Imagine:
Share:
Parintii, direct raspunzatori de sufletele pruncilor
Copiii nostri vor fi maine ceea ce suntem noi astazi
Exagerarile parintilor pot indeparta copiii de viata in Hristos
Concesiile in familie – cum facem sa fie bine?
Mai poti sa-ti pastrezi curatia astazi?
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Cum sa nu gresim in educatia copiilor nostri
Bobitele de struguri de la Manastirea Hilandar ajuta sotii neroditori sa dobandeasca prunci
Nu exista iubire fara unire sufleteasca
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.