www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Da, Maica, te preamarim!

Da, Maica, te preamarim!

Vorbim cu Maica Domnului şi-i spunem: Da, Maică, te preamărim! Te preamărim pentru că „eşti mai cinstită decât heruvimii”, adică mai cinstită decât cei care sunt în apropierea lui Dumnezeu, fiinţele cereşti care se numesc heruvimi şi care aduc mărire lui Dumnezeu. Mai sunt şi alte fiinţe preamăritoare de Dumnezeu, din imediata apropiere a lui Dumnezeu, serafimii. Şi zicem către Maica Domnului: „Eşti mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”. Eşti mai presus de heruvimi, eşti mai presus de serafimi, pentru că „fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut” şi de aceea, pe tine, „Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.

Astăzi am primit îndemnul să o mărim pe Maica Domnului. Nu ni l-a dat cineva anume, ci ni l-am dat noi, când am zis: „Măreşte, suflete al meu, pe cea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria”. Oare împlinim noi cum trebuie acest îndemn? O pomenim pe Maica Domnului cu pomenirea cuvenită? O mărim pe Maica Domnului cu mărirea cuvenită, ca şi când ni s-ar părea că nu spunem destul, că nu simţim destul întru pomenirea şi mărirea pe care le aducem Maicii Domnului?

(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 30)

Categoria: Articole

Cautare:

Da, Maica, te preamarim!

Vizualizari: 645

Id: 10075

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.